Se apropie Festivalul Poezia e la Bistriţa, ediţia a V-a

Festivalul de poezie şi muzică de cameră Poezia e la Bistriţa, aflat la ediţia a V-a, se va derula în perioada 18-21 iulie, având ca organizatori Societatea de Concerte Bistriţa, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa, în colaborare cu Tăşuleasa Social.
Directorul de festival este iniţiatorul acestuia, dr. Gavril Ţărmure, iar echipa de proiect este format din Marin Mălaicu-Hondrari, Dan Coman, Ana Dragu, Domnica Drumea, moderator: Radu Vancu.
Invitaţii acestei ediţii sunt Constantin Acosmei, Daniel Bănulescu, Andrei Bodiu, Marius Chivu, Vladimir Đurišić (Muntenegru), Gabi Eftimie, Jan Mysjkin (Belgia), Mihail Gălăţanu, Adela Greceanu, István Kemény (Ungaria), Vlad Moldovan, Ion Mureşan, Ştefan Manasia, Henrik Nilsson (Suedia), Enrique Nogueras (Spania), Florin Partene, Ioan Es. Pop, Oana Văsieş, alături de prozatorul Attila Bartis (Ungaria) şi fotograful Cosmin Bumbuţ.
Programul festivalului conţine şi recitaluri de muzică tradiţională cu Ion Pop și Grupul Iza, Lenuta și Teodora Purja, Vasile P. – fluier, frunză, Trio tradiţional din Sângeorz Băi, recitalul cameral cu Răzvan Suma – violoncel, Ștefan Horvath – vioară şi Quartetul de corni Concertino al Filarmonicii din Iași.
Dintre cărţile ce vor fi lansate acum amintim Liber de causis, Florin Partene, Ore la Mogoşoaia / Horas de Mogoşoaia, Enrique Nogueras, ediţie bilingvă, Bonobo sau cucerirea spaţiului, Ştefan Manasia, 1983. marş – 2013. xanax, Ioan Es. Pop, toate la Editura Charmides, precum şi prezentarea albumului de fotografii Bumbata, realizat de Cosmin Bumbuţ cu deţinuţii de la penitenciarul din Aiud, editura Punctum, 2013, cu o prefaţă de Atilla Bartis.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5