Scrisoarea emoţionantă a unui absolvent de la Liceul Sanitar pentru îngerul păzitor, diriginta Laura Vultur

Profesor Laura-Mariana Vultur, Liceul Teoretic Sanitar Bistrița

                Dragi boboci,                        

Vă felicit pentru alegerea voastră de a urma cursurile la Liceul Teoretic Sanitar. Spun asta deoarece, pentru mine, cei patru ani petrecuți aici au însemnat în primul rând bucurie. Bucuria de a mă vedea zilnic cu colegii mei dragi, alături de care am învățat ce înseamnă respectul și încrederea în sine. Apoi, bucuria de a-i asculta pe dascălii dragi care nu și-au predat doar materia, ci mi-au/ne-au fost mereu alături cu sfaturi utile pentru o viață întreagă.

Îmi amintesc cu emoție de prima zi în care am făcut cunoștință cu liceul, cu colegii de clasă și îi priveam cu oarecare frică pe viitorii mei dascăli.

Ceea ce vreau să vă transmit, la modul cel mai serios, este să învățați temeinic, să nu lăsați nici o zi să treacă, fără să vă antrenați mintea cu materia nou predată deoarece micile goluri se transformă în abisuri greu de recuperat. Imaginați-vă clasa ca pe o tablă de șah, voi sunteți pionii, iar în centru regina: doamna voastră dirigintă. Pentru mine „Diri” (cum obișnuiam să îi spun); nu a fost doar o regină, a fost un înger păzitor alături de care am râs, am plâns uneori de bucurie, alteori de tristețe.

Un ultim sfat: respectați, prețuiți și ascultați-vă profesorii,oricât de exigenți vi s-ar părea, pentru că ei vor binele vostru.

Vă doresc ani de liceu minunați, în sănătate, cu bucurii și împliniri!

                                                                                                       Cu drag,

            Nu voi dezvălui identitatea autorului. Motivele le veți înțelege în cele ce urmează...

            Cuvintele minunate pe care tocmai le-ați citit, aparțin unui tânăr adolescent căruia i-am fost dirigintă timp de patru ani, pe parcursul studiilor liceale și sunt adresate colectivului de elevi pe care l-am preluat  ca dirigintă, în toamna acestui an școlar  Stimați cititori, sunt convinsă că ați remarcat sentimentele de bucurie, de încredere, de împlinire, de siguranță ce răzbat printre rânduri. În continuare, vă invit să dăm timpul înapoi...   Așa cum a afirmat în rândurile de mai sus,  atunci când a venit în școala noastră, privea oarecum temător, suspicios și neîncrezător nu numai înspre profesori, dar și înspre colegi. Când îi căutam privirea și încercam, zâmbitoare, să i-o susțin, el mi-o ocolea și punea, sfios, capul în pământ. Pentru mine a fost momentul declanșaror. De ce? Are un chip atât de frumos, naiv și curat, ochi senini, de „un albastru infinit”, de ce să îi aplece, care să fie cauzele? Din discuțiile pe care le-am avut am înțeles că școala de unde provenea a lăsat răni adânci în sufletul lui. Colegii îl considerau inferior, slab dotat, fără șanse de reușită, era de multe ori ținta jignirilor și a agresivității lor verbale. Timiditatea lui era considerată o slăbiciune. Faptul că își găsea, mai greu, cuvintele oferea colegilor lui gimnaziști alt prilej de ironizare și ridiculizare. Mă întrebam de unde atâta putere în acest suflet frumos să reziste unor astfel de manifestări de bullying? De atunci, de la prima noastră întâlnire l-am încurajat să aibă încredere în sine, să nu mai permită nimănui să îl ia în râs, să știe că el este unic și valoros.

M-am îndreptat apoi spre familie, am ținut o strânsă legătură cu mama. De la primele vorbe, dar și din documentația medicală prezentată, am înțeles că acest tânăr trece prin niște încercări fizice și psihice greu de dus chiar și pentru un adult: epilepsie structurală, chist subarahnoidian frontal stâng(tumoară inoperabilă), tulburări emoționale de tip anxios, blocaje emoționale, deficit atențional, tulburări instrumentale - dispraxie, discalculie. Acesta este diagnosticul pe care l-am citit de câteva ori, șocată. Sunt și eu mamă și, automat, m-am gândit la copilul meu. După multe și lămuritoare discuții cu mama, am aflat că acest tânăr ajunsese la un așa grad de acceptare și de înțelegere a situației lui particulare, încât ,pentru mine, el a devenit un model de reziliență și chiar de maturizare. Știa foarte bine să se supravegheze, să își administreze singur medicamentația și să își controleze posibilele crize.

Următorul pas imediat a fost, ca în timpul orei de dirigenție, fără ca el să fie de față , să explic colectivului clasei prin ceea ce trece colegul lor. Am apelat la empatia lor, să încerce să se pună în locul lui, în locul familiei. Am explicat cum îl pot sprijini, încuraja și ajuta atât din punct de vedere medical cât și emoțional. Am stabilit, de la bun început, că singurele relații dintre ei sunt de prietenie, respect, colegialitate, de ajutor reciproc. Orice alt tip de comportament va fi sancționat. Prezența lui între ceilalți elevi a condus la atitudini de responsabilizare, de prețuire,  de recunoștință și de mulțumire pentru darurile cu care  i-a înzestrat Dumnezeu. Am întrunit consiliul de profesori ai clasei, unde am expus, în amănunt, cu ajutorul consilierului școlar, modalități potrivite, adaptate, pentru a-l ajuta să se dezvolte intelectual, psihic și emoțional. Am realizat un plan de intervenție personalizat, adaptat nevoilor lui, cu urmărirea progresului sau regresului. Fișele de lucru și lucrările de evaluare prevedeau un timp prelungit pentru a nu intra în panică, pentru a nu se tulbura emoțional(ceea ce ar fi putut declanșa crize periculoase). La orele de dirigenție, dar și în multitudinea de activități extrașcolare derulate împreună cu clasa, am căutat să realizez activități care să încurajeze spiritul lucrului în echipă, teme de dezvoltare personală și autocunoaștere, modalități prin care mă pot autodepăși, voluntariat, excursii, drumeții, spectacole, balul bobocilor, balul majoratului, participarea la unele slujbe ale Bisericii, târguri de Crăciun caritabile(el aducea întotdeauna cele mai bune cornulețe cu rahat și cele mai frumoase coronițe confecționate din globuri multicolore!; produsele lui se vindeau cel mai repede!), serbări de Crăciun.

În clasa a XI-a, progresul și dezvoltarea lui, pe toate planurile erau foarte mari. Îi depășise pe unii dintre colegi chiar și la învățătură. Nu mai punea capul în pământ, nu mai privea în jos. Dimpotrivă! Privirea lui era fermă și pătrunzătoare. L-am încurajat, în aceeași măsură ca și pe ceilalți colegi, să urmeze cursuri care să îl dezvolte profesional și în care să își folosească cunoștințele acumulate în școală. Fiind la profilul „Științele naturii”, cu accent pus pe materiile exacte- matematică, chimie, fizică, biologie, i-am îndrumat spre cursurile ce le ofereau posibilitatea de a pune în practică ceea ce învățau la școală: cursuri de prim ajutor, Crucea Roșie, Ambulanță, Voluntar ISU. Așa că și el a devenit voluntar cu acte în regulă prin parcurgerea cursului finalizat cu certificatul obținut din partea Societății Naționale de Cruce Roșie România.

Cu toții am avut emoții în clasa a XII-a. În cazul lui , presiunea a fost mare. În data de 12 martie 2020, când s-a decretat starea de urgență și nu ne-am mai văzut fizic , ci doar on-line , am simțit că este cea mai mare provocare pe care o aveam în față din toată cariera mea de profesor și diriginte, provocare pe care o resimt și în prezent. Am căutat, împreună cu consilierul școlar și familiile elevilor, modalități de susținere morală adecvate, potrivite în situații de izolare și incertitudine. Prin intermediul ecranului calculatorului , am plâns și am râs alături de ei, ne-am ascultat și am învățat reciproc. A sosit și clipa așteptată cu mari emoții: probele scrise ale examenului  de Bacalaureat. Din cauzele medicale expuse anterior, după ce ne-am consultat cu toții, elev-profesor-consiler-medic-părinte, familia, potrivit legii, a cerut, în scris, ca acest tânăr să susțină probele de examen pe durata a patru ore. Cu excepția unei singure probe, unde a stat cu un sfert de oră mai mult peste trei ore , nu a avut nevoie efectiv de cele patru ore. Acestea ar fi fost necesare doar pentru a i se asigura timpul potrivit echilibrului său emoțional.  

Surpriza a fost uriașă! Nu numai că a trecut examenul de Bacalaureat, dar notele și media generală au fost deasupra multor colegi.  Am plâns de bucurie!

În prezent, acest tânăr încrezător urmează cursurile unei școli postliceale sanitare și se pregătește să urmeze o carieră medicală. Îmi va rămâne în suflet ca model de urmat în multe privințe! Îi sunt profund recunoscătoare pentru lecția de viață pe care ne-a împărtășit-o tuturor!

În scrisoarea pe care ați citit-o la început, eu regăsesc unul dintre cele mai frumoase feedback-uri pe care le-am primit în cariera de dascăl. De asemenea , întrezăresc acele calități pe care se cuvine să le aibă în vedere orice dascăl și orice școală, calități care vizează dezvoltarea intelectuală și formarea morală a caracterului tinerilor nu numai pe parcursul perioadei școlare, ci pentru o viață înreagă: mediu primitor, dezvoltare a spiritului de echipă, conștiință profesională în actul didactic, onestitate și respect, disciplină și evaluare corectă, stimulare a elevului pentru a-și atinge cel mai bun nivel, învățare atractivă, legătura! permanentă cu familia, asigurare a securității în vederea sporirii sentimentului de siguranță,  căutare de soluții și găsire de soluții adaptative din partea specialiștilor atunci când acestea sunt necesare pentru realizarea progresului, încurajarea spiritului colaborativ în care fiecare, cu particularitățile aferente, să se simtă inclus și valoros.

„Tot ceea ce suntem, ce facem, ce gândim, vorbim, urzim, dobândim și posedăm , nu este altceva decât o anumită scară pe care ne urcăm din ce în ce mai mult, spre a ajunge cât mai sus, fără însă să putem atinge vreodată suprema treaptă (J.A.Comenius, Didactica Magna, Editura Didactică și Pedagogică,București, 1970, p.20).” 

          Profesor Laura-Mariana Vultur, Liceul Teoretic Sanitar Bistrița                                                                                        

Comentarii

06/02/21 08:18
Costantin Veron...

Doamna profesor Laura Vultur este un om extraordinar, un profesor responsabil care iubește necondiționat și in mod egal pe toți elevii pe care îi are în subordine fără a face diferențe legate de statut social, financiar, religios, etnic ș.a.m.d. Confirm aceste aprecieri prin faptul că doamna profesor de religie a fost dirigintele meu acum mai bine de 15 ani când eu eram elevă la Școala de Muzică din Bistrița. Îmi amintesc cum împreuna am fost într-o frumoasă excursie pe Valea Oltului iar mai apoi la Mănăstirile din Moldova, am colindat bătrânii nevoiași de la azilul de bătrâni din Bistrița, pentru prima dată doamna Vultur ne-a dus cu clasa la Operă în Cluj-Napoca unde am audiat și vizionat opera “Tosca” de Puccini, totodată îmi amintesc de primul bal mascat pe care tot doamna profesor diriginte l-a realizat când eram în clasa a v-a. Indiscutabil este un profesor desăvârșit aplecat spre om, spre educație, cultură, rigoare, spiritualitate și profesionalism. Stimă și respect!

07/02/21 16:14
Gabriela

Doamna profesor, ati ramas la fel! Am fost eleva doamnei profesor, acum muuulti ani, la Liceul de Muzica.Pe atunci, eram intr.o clasa in care diferentele se faceau pe față.Am fost un copil sarac si bineinteles nu m.am ridicat la nivelul elevilor cu parinti in America...Cand doamna Laura a venit sa predea Religia la noi la clasa, am inteles ca faptul ca nu aveam haine de firma sau ca nu aveam bani sa.mi cumpar vioara, pentru a nu o mai folosi pe cea imprumutata de la scoala, nu era un motiv pentru a fi marginalizata.Am vazut atunci ca de fapt suntem toti egali...asa eram la ora de Religie, toti egali.Dupa ce doamna profesoara nu ne.a mai predat, am ales sa renunt la muzica deoarece am stiut ca merit mai mult decat primeam in acea clasa.In scoala aceea erau muuulti profesori care faceau diferente intre elevi...as vrea sa.i intalnesc acum sa le arat ca am putut...celor care nu mi.au dat nicio sansa, celor care m-au tras de par, celor care au zbierat la mine, celor care nu mi.au oferit sansa sa evoluez.Sa stiti dragilor ca am intalnit alti profesori.Profesori ca doamna Laura care au crezut in mine, m.au mangaiat, mi-au aratat ca pot...sa stiti ca au facut om din mine.Acelor oameni in frunte cu doamna Laura, le multumesc din suflet.De asemenea profesori este nevoie pentru invatamantul din Romania.Profesori care ne dau aripi si ne invata sa zburam...pe toti...fara nicio diferenta.Respectele mele, doamna profesor!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5