Scriitorul Aurel Podaru, în revista Vatra

Revista Vatra din Târgu Mureş (redactor şef Virgil Podoabă) i-a invitat, cu ceva vreme în urmă, pe colaboratorii săi să scrie câteva rânduri despre viaţa la ţară. Textele primite la redacţie pe această temă, aşezate chiar sub genericul Viaţa la ţară, au fost publicate în numărul 5/2008 al deja amintitei reviste.

Alături de cei care au răspuns provocării lui Alexandru Vlad (responsabil de număr): Iulian Boldea, Horia Gârbea, Doina Cetea, Kocsis Francisko, Radu Mareş, Simona Popescu, Sorin R. Ţigăreanu, Liviu Ioan Stoiciu, Ioana Cistelecan, Nicolae Prelipceanu, Mihai Dragolea, Lucian Pop şi alţii, se află şi scriitorul Aurel Podaru din Beclean.

„Anii trăiţi la oraş mi-au marcat profund destinul - scrie conjudeţeanul nostru în finalul textului dedicat satului său natal din Câmpia Transilvaniei, Tritenii de Sus - , încât astăzi mi-ar fi greu, dacă nu chiar imposibil, să mai trăiesc la ţară. Am devenit un citadin iremediabil, dar un citadin mai special.

Dacă aud un cocoş cântând, imediat se răscolesc în mine toate melancoliile şi mă invadează amintirile copilăriei.

Şi totuşi, în satul copilăriei mele mă simt străin acum. Dar amintirea satului natal a rămas în mine captivă ca o pasăre în sac.

O pasăre care se trezeşte din când în când şi bate din aripi…”

Textul se intitulează Pasărea din sac şi merită citit în întregime.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5