Scriitorii bistriţeni l-au omagiat pe Mihai Eminescu la bustul din piaţa ce îi poartă numele !

La iniţiativa universitarului Mircea Gelu Buta scriitorii bistriţeni au depus o jerbă de flori la bustul poetului Mihai Eminescu, situat în piaţa cu acelaşi nume, peste drum de complexul Winmarkt. În discursul său, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta a vorbit despre importanţa Zilei Culturii Naţionale şi a cinstirii, aşa cum se cuvine, la Bistriţa, a poetului. De altfel evenimentul s-a derulat în cadrul proiectului “Prietenii lui Eminescu”.
Au fost prezenţi scriitorii Olimpiu Nuşfelean, Virgil Raţiu, Menuţ Maximinian, Traian Săsărman, inspector Monica Buboly.
Un moment aparte l-a constituit recitalul de poezie susţinut de elevii de la Palatul Copiilor, coordonaţi de Ionela Nuşfelean şi Ioan Sabin Mureşan, la bustul poetului. Poştaşul stelar a adus un plic imens cu o diplomă din partea lui Eminescu.
De dimineaţă au fost prezenţi la bustul poetului scriitorii: Al. C. Miloş, Virgil Raţiu, Victor Ştir, Rodica Fercana, Gheorghe Mizgan, Ştefan Veşcari.
Reamintim faptul că în Cimitirul de pe str. Tărpiului odihneşte spre veşnicie Matei Eminescu, fratele poetului Mihai Eminescu. Dacă Mihai Eminescu poate nu a trecut niciodată prin Bistriţa, deşi există ipoteza să fi ajuns la Blaj pe la noi, cu siguranţă a auzit de oraşul nostru deoarece aici era fratele lui, şi de judeţul nostru, de la Năsăud fiind cea mai mare iubire a lui, Veronica Micle.

Comentarii

16/01/18 12:02
bistritean

Felicitari pentru putinii intelectuali care au mai ramas in orasul Bistrita.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5