Scriitori bistriţeni la Sighet

Ionela-Silvia Nuşfelean

Preţ de câteva zile, pe final de septembrie, Festivalul Internaţional de Poezie de la Sighet a adunat scriitori din toate colţurile României, dar şi de peste hotare – Ucraina, Elveţia. Organizat de Consiliul Judeţean Maramureş, Consiliul Local şi Primăria Sighetu Marmaţiei, Uniunea Scriitorilor din România şi Centrul Cultural Sighet, coordonat, cu sensibilitate şi eleganţă, de poetul Vasile Muste, Festivalul a cuprins o paletă largă de activităţi culturale – de la dezbateri, prezentări de carte, întâlniri cu tinerii cititori, recitaluri, vizite, concerte, premieri etc.

            Bistriţa a fost reprezentată de scriitorii Olimpiu Nuşfelean, Virgil Raţiu, Mircea Măluţ, Corneliu Florea şi Traian Parva Săsărman, fiecare inserându-se pertinent în structura programelor. În cadrul prezentărilor de carte, Virgil Raţiu, în calitate de editor, a prezentat câteva volume ale lui Corneliu Florea, care a pledat pentru o mai reală atitudine faţă de deraierile de opinii din viaţa culturală. Semnalăm prezenţa de efect printre poeţi a prozatorului Ioan Groşan.

            Invitatul special al evenimentului a fost poetul şi criticul literar Gheorghe Grigurcu, care, la împlinirea a 80 de ani, a fost sărbătorit în foarte multe pagini revuistice. Criticului Radu Ulmeanu, responsabilul Acoladei de la Satu Mare, a rostit un laudatio. Mircea Măluţ a prezentat elogiul „Axioma metaforei”, apărut în recentul număr al Marmaţiei literare, revistă al cărei redactor şef este Vasile Muste. În Familia, din aprilie, şi în Mişcarea literară nr. 2/ a. c. s-a publicat un amplu grupaj de intervenţii, un consistent dosar de autor Gheorghe Grigurcu, apariţiile publicistice fiind prezentate în cadrul întâlnirilor de către directorii celor două reviste – Ioan Moldovan şi Olimpiu Nuşfelean. Mai menţionăm că, în Marmaţia literară, mai sînt prezenţi, alături de Mircea Măluţ, cu versuri bistriţenii Olimpiu Nuşfelean, Alexandru Cristian Miloş şi Adrian Suciu.

            Alături de alţi şase poeţi din ţară, Olimpiu Nuşfelean a vorbit şi tinerilor de la Colegiul Tehnologic Forestier din Sighet, răspunzând la întrebări şi lecturând din creaţia proprie. Am profitat şi eu de oportunitatea întâlnirii cu liceenii pentru a-i pofti la concursul Palatului Copiilor Bistriţa – „Scrisori de mai”, mai ales că două artiste în devenire au prezentat două creaţii – desen şi poezie, în consonanţă cu ideea concursului nostru: dialog literar şi artistic. Moderatorul întâlnirii a fost  poetul şi regizorul Ioan Dorel Todea, unul dintre iniţiatorii Festivalului.

            Juriul concursului, format din Gheorghe Grigurcu (preşedinte), Olimpiu Nuşfelean, Gabriel Cojocaru, Gheorghe Pârja (membri) şi Vasile Muste (secretar), a acordat premii lui: George G. Asztalos, pentru cartea „Mi se Ulise” (la secţiunea Antologie de autor); lui Nicolae Scheianu, pentru cartea „Pietre din Potop” (la secţiunea Volum); Radu Ţuculescu, pentru traducerea cărţii „De-a lungul străzii fluieră o mierlă” (în secţiunea Traduceri). Deşi au fost înscrise în concurs şi materiale pentru secţiunile Debut şi Manuscrise, nu s-au acordat premii.

            La „Serile de la Deseşti”, coordonate de scriitorul Gheorghe Pârja, derulate la casa natală a poetului maramureşean, s-a oferit şi Marele Premiu Nichita Stănescu, poetului Ioan Moldovan, directorul revistei orădene Familia, dar şi un premiu special parodistului Lucian Perţa, care a lecturat, surprinzător, nu o parodie, ci un poem propriu. Părintele paroh Ioan Ardelean a oficiat slujba parastasului în memoria scriitorilor participanţi de-a lungul anilor la Festivalul maramureşean care au trecut la Domnul. De la agapa din curtea mamei Dochia, s-a vizitat camera Nichita din cadrul Căminului Cultural, iar apoi s-a trecut la o agapă de seară, punctată de intervenţii lirice ale scriitorilor invitaţi.

            Vasile Muste, sufletul Festivalului, şi-a lansat şi un volum antologic, „60”, apărut la Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2016. Pe aripile copertei semnează fine pasaje elogioase despre autor – Gheorghe Grigurcu, Gabriel Cojocaru, Vasile Gogea şi Daniel Corbu. Pe coperta 4, sub surâsul poetului, stă poezia „Rugă”, din care desprind un vers „poeţii mor când nu mai au ce pierde”. Festivalul de Poezie de la Sighet a dăruit mult, a fost un real câştig.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5