Şcoala şi Biserica – instituţii complementare sau concurenţiale

Pentru a aduce argumente care să susţină această problemă, am studiat documente aflate în Arhivele Naţionale – Filiala Bistriţa, din perioada 1850-1950, grupate în Fondul Parohiei, Registre Parohiale şi Fondul Şcolii. Am ales această perioadă deoarece documentele sunt în limba română (nu am cunoştinţe de limba maghiară sau germană), deoarece în satul Budeşti s-a ridicat în perioada 1910-1914 un nou local de şcoală, cel vechi fiind reparat pentru a servi drept locuinţă pentru dascăl, o biserică încăpătoare, în perioada 1925-1937 şi o casă parohială cu 3 încăperi. Pentru o comunitate sătească, cu venituri exclusiv din agricultură, a fost un efort foarte mare, astfel că pentru ridicarea noului local de şcoală a fost nevoie de un împrumut de 5000 de coroane, împrumut garantat prin ipotecă de către 10 locuitori mai înstăriţi din sat, iar pentru edificarea bisericii de o perioadă de peste 12 ani în care contribuţiile familiilor erau proporţionale cu suprafaţa de pământ ce o deţineau şi de numărul de animale.
Nevoia ştiinţei de carte la un număr mai mare de locuitori începe să se simtă odată cu dezvoltarea societăţii prin trecerea la perioada modernă a istoriei, perioadă marcată de schimbări economice, politice, sociale, culturale, de mentalitate individuală şi colectivă. Ca instituţie… timpurie… a satului, biserica a contribuit material şi uman la înfiinţarea altei instituţii a satului – ŞCOALA – ce avea ca obiectiv principal însuşirea scrisului, cititului, socotitului, a unor deprinderi de comportament, de exprimare etc. Apărută, deci, prin strădania bisericii, a preotului şi a cantorului, cei care în lumea rurală ştiau carte, şcoala – ca instituţie – s-a aflat la începuturile sale sub autoritatea bisericii, iar dascălul sub autoritatea preotului. Documentele studiate arată clar că preotul era cel care inventaria bunurile aparţinând şcolii şi le comunica protopopiatului de care depindea, verifica periodic activitatea dascălului, îndemna pe credincioşi să-şi trimită copiii la şcoală. Am întâlnit o situaţie în care preotul paroh în anul 1901 propunea înlocuirea dascălului Ananie Stan deoarece nu era… harnic, fără a argumenta propunerea în amănunt.
Sub raport material, aşa cum rezultă din inventarele întocmite la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec.XX, ajutorul pe care îl poate oferi biserica şcolii apare destul de modest.
Statul dualist austro-ungar, creat în 1867, începe treptat să controleze, prin organele sale specializate, şcoala – privită ca factor esenţial în realizarea politicii naţionaliste, mai ales după 1875 când a început o lungă perioadă de guvernare a contelui Tisza Kalman. În 1879 se adoptă cunoscuta lege Trefort, prin care se introduce obligativitatea studierii limbii maghiare în toate şcolile confesionale, se stabilea destituirea învăţătorilor care după expirarea termenului de 6 ani nu sunt în stare să folosească această limbă, interzicerea angajării de noi dascăli începând din 1883 dacă nu stăpânesc bine această limbă, prevederi care însă nu şi-au atins decât parţial obiectivele propuse.
Am menţionat aceste aspecte deoarece pentru perioada 1850-1950 la care mă refer în mod special, ele reprezintă începutul amestecului statului în relaţiile dintre Şcoală şi Biserică. La sfârşitul sec. al XIX-lea, dar mai ales în prima jumătate a sec. XX, după încheierea primului război mondial şi realizarea unităţii naţionale a românilor, statul naţional român unitar abordează problema şcolilor ca instituţii şi a conţinutului învăţământului sub alte aspecte. Dacă până în 1918 şcolile din mediul rural erau socotite confesionale, după această dată ele sunt trecute în proprietatea statului, care, dacă răspunde de ele, le organizează conform politicii sale. Statul este acum acela care, spre deosebire de perioada anterioară când retribuţia anterioară când retribuţia dascălului era în produse şi bani adunaţi de la membrii comunităţii, le asigură retribuţia, se ocupă de pregătirea şi perfecţionarea lor, se îngrijeşte ca în fiecare sat să existe şcoală şi dascăl. Pentru a reglemente activitatea în învăţământ se adoptă legi speciale de către Parlament, legi prin care se stabileşte durata ciclului de învăţământ, obiecte de studiu, modul cum se face retribuţia celor din acest domeniu de activitate. Două legi par mai importante, cea din anul 1924 şi cea din anul 1948. Prin ele se scoate definitiv învăţământul şi şcoala de sub autoritatea bisericii şi a preotului, acesta fiind prezent până în 1948 în şcoală pentru a preda religia, obiect de studiu înlocuit însă cu istoria P.C.U.S., cu limba rusă, cu geografia U.R.S.S.
În perioada următoare, aceste două instituţii sunt supuse unor profunde transformări, cultul gr. catolic este desfiinţat, iar adepţii lui… îndemnaţi… să treacă la cultul ortodox, din care s-au desprins în urmă cu peste două secole, slujitorii şcolii să pună în aplicare noua orientare politică a statului, să participe la alfabetizare, la susţinerea activităţii de colectivizare a agriculturii, la acţiuni culturale etc.
Nu am pretenţia că am reuşit să descriu convingător toate argumentele care prezintă raporturile dintre Şcoală şi Biserică în perioada 1850-1950, poate mai abordează şi altcineva această problemă, aş fi curios ce spune şi… cealaltă parte…