Şcoala mea, o poartă spre Europa. Vezi cum poţi câştiga o excursie la Parlamentul European!

Europarlamentarul Emilian Pavel, împreună cu Asociația pentru Voluntariat Social, lansează la nivel național Concursul Eu&UE prin care invită liceenii din toată țara să sărbătorească 9 Mai, Ziua Europei.

Aflat la a doua ediție, Concursul Eu&UE se adresează tuturor elevilor din clasa a XI-a și a XII-a care doresc să contribuie activ la dezvoltarea sistemului de învățământ românesc și sunt interesați de tematici europene cu privire la dezvoltarea competențelor profesionale sau implementarea proiectelor europene în școlile românești.

Elevii pot beneficia de o experiență în Parlamentul European și de alte numeroase premii prin  crearea unui eseu cu tema" Școala mea, o poartă spre Europa" sau prin conceperea unui clip video care să atingă o tematică europeană.

"Consider că Europa trebuie să devină, pentru tinerii români, o realitate din ce în ce mai prezentă, iar acest lucru trebuie să înceapă de la cele mai mici vârste. Ne uităm mereu la exemplul dat de Europa, ne dorim să fim și noi la fel ca în "Europa". Iată de ce eu cred că pentru a obține ceea ce ne dorim, trebuie să ne actualizăm mentalitățile, să ajungem în domeniile în care avem nevoie, să gândim " ca afară".

         Dacă vrem o țară " ca afară ", eu cred că trebuie să ne formăm și să gândim ca într-o societate europeană. Este unul dintre obiectivele pe care mi le-am propus organizând concursul Eu&UE. Tema din acest an, " Școala mea europeană", face referire atât la valorile europene, cât și la educația pe care elevii și-o doresc, de care simt că au nevoie. Există o trecere și o transformare de sistem anevoioasă peste tot în Europa, dar cred că putem, aici, în țară, să oferim elevilor educația de care au nevoie cu adevărat.

Astept cu foarte mare interes lucrările elevilor din toate județele țării. De asemenea, le multumesc, pe acestă cale, partenerilor nostri, tuturor celor care se implică, profesorilor și, mai ales, elevilor! " a declarat europarlamentarul Emilian Pavel.

Perioada de aplicare este 28 Martie - 20 Aprilie 2016, iar înscrierea în cadrul concursului se realizează pe site-ul www.avs.org.ro, unde elevii vor găsi toate informațiile necesare și îndrumare pentru  realizarea materialelor scrise sau video.

Finala concursului Eu&UE se va desfășura la București, în data de 7-8 Mai 2016, unde un juriu format din reprezentanți ai organizatorilor, ai mediului academic și jurnaliști vor selecta 25 de elevi care vor câștiga o vizită de lucru la Parlamentul European și premii care constau în telefoane, laptop-uri, tablete, camere video și aparate foto de ultimă generație.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5