"Cămara mămicii după reţeta bunicii"

Sărbătoarea Recoltei a ajuns la a patra ediţie, la Romuli

prof: Narcisa Moniţa

Ajunsă la cea de-a IV-a ediție, ,,Serbarea Recoltei” a adunat și anul acesta un număr record de participanți. Elevii, părinții, bunicii, cadrele didactice, autorități locale s-au înfruptat cu toții, la Căminul Cultural din localitate, din delicatesele oferite de vrednicele gospodine care și de această dată s-au întrecut pe ele însele, încântându-ne papilele gustative cu produse tradiţionale de dulce şi de post: sărmăluţe cu costiţă afumată sau în foi de viţă, cozonaci, gogoşi, clătite, plăcinte, prăjituri cu mere, platouri cu slăninuţă şi ceapă roşie, chiftele şi diverse salate, pâine de casă, toate fiind degustate de onorata asistenţă.

Au fost amenajate standuri pentru fiecare clasă, unde au fost expuse delicatesele. Cei mai mici – grădinarii- coordonați de d-na educatoare Nicoleta Ivan, ne-au încântat cu un vals al toamnei. D-nele educatoare Anda Moț și Maria Telcian-Mustoiuc au prezentat un joc de pe Valea Sălăuței. Am fost plăcut surprinși de faptul că participanții, de la mic la mare, s-au îmbrăcat în costum popular. La eveniment a fost prezent și cel mai longeviv bărbat al satului - badea Donisâie, care a rostit rugăciunea domnească Tatăl Nostru.

Expoziţia de produse "tomnatice" (de la fructe, legume şi zacuscă, până la compoturi, murături sau gemuri), toate din cămara mămicii după reţeta bunicii, a fost donată unor familii nevoiașe din localitate. Datorită parteneriatului educațional „Micul pieton”, care se află în derulare între Școala Gimnazială Romuli, Liceul Tehnologic Telciu și Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” Maieru, au fost prezenți și elevii claselor I și a IV-a de la Liceul Tehnologic Maieru, coordonați de doamnele învățătoare Rodovica Bindea și Elena Berendea.

Derularea activităţii a fost posibilă datorită unor cadre didactice inimoase: profesoarele Moniţa Narcisa - directorul şcolii, Felicia Tîrnovan, Ioana Ivan şi Adina Clara Haidel - consilierul educativ, Elena Bulz, Gabriela Herța, Alina Mariana Pop, Ioana Moț, Maria Cira, Ioana Moldovan, Nastasia Szekely.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5