Sărbătoare la Rodna, cu miros de narcise. Drumeţii, muzică folk şi populară de calitate

În premieră, Primăria şi Consiliul Local Rodna, împreună cu Asociaţia WildLif.ro Rodna, în parteneriat cu Parcul Naţional Munţii Rodnei şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva au organizat, în acest sfârşit de săptămână, Sărbătoarea Narciselor.

         Sâmbătă dimineaţa, zeci de iubitori de drumeţie, însoţiţi de rangerii din Parcul Naţional Munţii Rodnei, au purces la drum, de la Cabana Valea Secii spre Poiana cu Narcise de pe Saca, printre care elevi ai şcolilor din Rodna şi Şanţ. La întoarcere, toţi participanţii au fost aşteptaţi cu surprize culinare la ceaun, preparate de maestrul bucătar Big Boletus. Seara, pe scena amenajată la km 4, între Rodna şi Valea Vinului, spectatorii s-au putut bucura de un concert de muzică folk cu Florin Săsărman, Vali Şerban şi Alexandru Filip, invitaţii fiind Daniel Făt,  Magda Puşkaş, Gheorghe Ani. Atmosfera a fost întreţinută de Mugurel şi Bogdan de la X Factor. Astroclubul Quasar Bistriţa a venit în sprijinul organizatorilor cu un eveniment „Star-Party”, dedicat iubitorilor de astronomie. Seara s-a încheiat la lumina focului de tabără, cu bună dispoziţie.

         Duminică, turiştii au fost aşteptaţi la o nouă rundă de drumeţie, maestrul Big Boletus fiind şi de această dată la datorie. După-amiaza a fost dedicată folclorului, pe scenă urcând Alexandra Buburuzan, Elena Hazbeiu, Lenuţa Filipoi, Grigore Leşe şi Grupul Iza, dar şi trupa de Teatru Nescris „Dor Someşan” din Rodna şi Ansamblul folcloric „Cetate Rodna”.

         „La Sărbătoarea Narciselor, într-un colţ de rai din Valea Vinului. Felicitări, Tinu Grapini, pentru cum ţii aproape comunitatea şi pentru realizările extraordinare în doar un an de mandat”,  a declarat, după eveniment, deputatul social-democrat Daniel Suciu. Senatorul Ioan Denes i-a felicitat pe organizatori, mulţumindu-le pentru momentele deosebite de folclor autentic de la Rodna. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5