Sărbătoare în familia preotului Ioan Moldovan din Dumitra: 75 de ani de viață, 50 de ani de la hirotonirea ca preot și 50 de ani de căsnicie
Vin, 05/10/2024 - 08:27
În familia preotului slujitor Ioan Moldovan din Dumitra, astăzi, de Izvorul Tămăduirii, este o întreită sărbătoare. Preotul Ioan împlinește 75 de ani de viață, 50 de ani de la sfințirea sa ca slujitor al altarului și 50 de ani de căsnicie, întemeindu-și o familie care este împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Hirotonit ca preot pe seama Parohiei Tăure, satul copilăriei unde a slujit cinci ani, a fost transferat la Dumitra, unde a păstorit comunitatea de aici 45 de ani, fiind un vrednic slujitor al Cuvântului, un om dăruit bisericii lui Hristos și deopotrivă oamenilor, zidind în sufletul enoriașilor cuvântul Evangheliei.
Și acum, la 75 de ani, părintele Ioan este un vrednic slujitor al altarului, în duminici și sărbători, fiind alături de fiul său, părintele Marius, pentru a săvârși sfânta și dumnezeiasca Liturghie.
Părintele Ioan s-a călăuzit în întreaga viață duhovnicească după dictonul Sf Benedict „Ora et labora”. Se implică și acum în viața comunității, fiind un exemplu de slujire, de atașament față de valorile morale, sănătoase, devenind un om al comunității, al tuturora.
Să-i urăm, în continuare, alături de preoteasa Mărioara, de cei doi fii Marius și Ionuț multă sănătate, putere spre a sădi în inimilor credincioșilor învățătura sfântă a Evangheliei lui Hristos, slujire îndelungată în ogorul sfânt al învățăturii Mântuitorului.
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Timp de două zile, la Iași, 30-31.05.2024 la Palatul Braunstein, Str. Cuza Vodă, nr. 2, Iași...
Comentarii
un cetatean -
Vin, 14:54
Da doamna, iar cu mainile voastre bune ati construit 8 Spitale Regionale- doar in promisiuni...
Oana -
Vin, 14:38
La multi ani invatatoarea mea de suflet!!! Desi au trecut 25 de ani inca imi aduc aminte de...
Marius Nicolae Pop -
Vin, 10:28
Foarte important pentru orasul Bistrita ! Si onorant,in al doilea rand! Pentru Dl G Tarmure si...
Paul -
Joi, 15:34
Radu Moldovan l-a mai susținut pe David Szabo, fiul primarului decedat sa candideze la funcția de...
dansix6 -
Joi, 13:03
O istorie greco-catolică de mai bine de 250 de ani vs. ortodoxie impusa de comunisti, rusi si BOR...
Aniversări
Cu prilejul aniversării dumneavoastră, părinte Anchidim Fetinca, preot paroh la Blăjenii de Jos, vă adresăm alese urări de sănătate şi fericire,...
La popas aniversar, ne alăturăm celor care îi transmit părintelui paroh Ioan Nechita de la Josenii Bârgăului, gânduri frumoase, însoţite de urări de...
În zi de naștere, îi dorim doamnei profesor Claudia Moldovan, director la Școala Gimnazială "Ion Pop Reteganul" din Reteag, multă sănătate, pace în...
In Memoriam
«Am să vă țin o lecție și de dans, toată noaptea.
Adaugă comentariu nou