Șapte suflete viețuiesc....dintr-un salariu mimim pe economie !

Evoluția fiecăruia dintre noi depinde în mare măsură de iscusința, de priceperea, de strădaniile, eforturile personale, perseverența și dăruirea cu care ne urmărim obiectivele, țelurile, scopurile, țintele pe care ni le propunem în viață, dar în același timp și de o serie de factori exogeni, care pot să înlesnească, să favorizeze acest lucru, ori dimpotrivă să îngreuneze sau chiar să obstrucționeze înfăptuirea lor. Un apropiat îmi zicea cu aproximație același lucru, dar într-o formă mult mai nostimă, situată în afara tiparelor romanțate, bătătorite cu care ne-am obișnuit, motiv pentru care o s-o reproduc. Pe mine, îmi spunea respectivul, ”mă supără faptul că mă ceamă Ion, că m-am născut în localitatea x și că alții au decis în numele și pe seama mea o serie de lucruri, fără ca opțiunile mele să conteze în vreun fel ori să aibă vreo relevanță !“. Întradevăr, fiecare venim pe lume în anumite condiții, într-un anumit moment și într-un anume loc, cu năzuințe și idealuri, ce pot deveni sau nu realizabile. Ne confirmă acest lucru și tânărul Seica Arun-Alin, actualmente locuitor al satului Strâmba, nr.57/F, comuna Josenii Bârgăului. Alin a venit pe lume din tată necunoscut și dintr-o mamă cu același statut devreme ce singurele lor relații stabilite până la vârsta de treizeci și ceva de ani pe care îi are s-au limitat la aceea că mama poartă un nume înscris în actul de naștere la Serviciul de stare civilă al Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Mult mai târziu, încercând să-și stabilească descendența a aflat că, după externarea din maternitate, cea care i-a dat viață, l-a abandonat la bunicul matern, în satul Bozieș iar din cauza lipsurilor materiale și greutăților, acesta a solicitat internarea nepotului într-o instituție de ocrotire, unde nu s-au mai interesat nimeni de el. Așa se face că a ajuns și a crescut la Casa de copii din orașul Beclean, unde a urmat învățământul preșcolar, primar și gimnazial. Apoi, s-a înscris la o școală profesională în domeniul industrializării lemnului, la absolvirea căreia a obținut calificarea în meseria de tâmplar, mult căutată în județ înainte de 1989. A avut, însă, neșansa ca așa-zisa reformă economică inițiată de cei ce au prins baierele puterii după 199o să fie concepută ca un proces de aducere în stare de neîntrebuințare și scoatere din producție a unor importante capacități de producție, printre care s-a numărat și fosta S.C. Mopal S.A. Bistrița, care asigura odată pentru bistrițeni și nu numai aproape 4000 de locuri de muncă, ceea ce a făcut ca după absolvire să nu-și poată căpăta locul de muncă mult visat și pentru care s-a pregătit asiduu. În plus, ajunsese și la vârsta la care trebuia să părăsească instituția de ocrotire și să se descurce cum va ști și va putea. În aceste împrejurări a cunoscut-o și s-a împrietenit cu Cosmuța Lenuța, o fată harnică și frumoasă de la Strâmba, iar nu după mult timp, au decis să-și unească destinele. În hotărârea pe care a luat-o, a contat mult și faptul că nici viitoarea consoartă nu avea o situație departe de a lui, provenea dintr-o familie cu șapte copii a cărei părinți înainte de 1989 au lucrat în sectorul pomicol al unor foste societăți comerciale agricole cu capital de stat, care după aplicarea noii legislații funciare au renunțat la serviciile lor, iar în noua situație se retrăsese și încercau să-și găsească oploșire la Strâmba, la casa părintească a bunicului matern, care nici atunci și nici acum nu stătea și nu stă pe roze. Are 76 ani, o pensie de 35o lei, care nu-i ajunge nici pentru medicamentele necesare pentru afecțiunile circulatorii și diabetul de care suferă. Tot acolo și în aceeași situație se afla și familia unchiului său Vasile compusă din nouă membri. În scurt timp, cu toată disponibilitatea, înțelegerea și bunătatea manifestată de aparținători, cei doi tineri au înțeles că pentru cele patru familii cu douăzeci de membri și cu perspective de extindere, ce locuiau într-o casă compusă din trei camere în suprafață de câte nouă m.p., șederea lor acolo nu poate reprezenta decât o soluție de moment. De aceea, s-au mutat în chirie. Decizia luată s-a dovedit a fi salutară, mai ales că în anii ce au urmat, familia lor avea să se întregească și împlinească prin venirea pe lume a unui buchețel alcătuit din cinci copilași, care de care mai frumoși și mai drăgălași - trei fetițe și doi băieței - în prezent, cu vârste cuprinse între doi și unsprezece anișori. Întâmplător, luând cunoștință despre situația lor socială și locativă le-am sugerat să se adreseze și să solicite sprijinul autorităților locale, respectiv consiliului local și primarului comunei Josenii Bârgăului. Din fericire, ceea ce intuiam s-a și întâmplat, în sensul că solicitarea lor a fost tratată cu o deosebită receptivitate, iar drept urmare au intrat în posesia unui lot de casă, li s-a repartizat și o cantitate de material lemnos, iar cu sprijinul maistrului constructor Eugen Hangan, un localnic de ispravă, cu o familie numeroasă, care a avut și el parte în viață de multe necazuri și greutăți și-au început construcția unei case de locuit. Până în prezent, din motive lesne de înțeles, n-au reușit finalizarea lucrărilor decât la o singură cameră și un antreu. Cu omenia caracteristică localnicilor, executantul lucrărilor nu le-a pretins plată pentru munca prestată. Din dorința de a cunoaște cum stau exact lucrurile, zilele trecute le-am trecut pragul. Am avut surpriza să constat că și-au creat un spațiu locativ chiar dacă modest, destul de cochet și din materiale de calitate. În plus l-au amenajat și înzestrat cu mult bun gust. Iese în evidență principala piesă de mobilier - o canapea compusă din patru corpuri - pe care doarme întreaga familie. Părinții sunt fericiți pentru că pot oferi micuților nu numai dragostea și afecțiunea părintească, căldura căminului familial, de care Alin n-a avut parte, dar și condiții destul de decente. Toate acestea fac să se estompeze, să devină mai puțin sesizabile greutățile cu care această familie continuă să se confrunte pentru că cele șapte suflete viețuiesc și încearcă să se descurce în principal dintr-un salariu minim pe economie, cel al mamei, care și acela uneori vine cu întârziere. În 21 ianuarie 2014, de pildă nu-și primise încă drepturile salariale pentru luna decembrie 2013. E adevărat că, dacă ar fi să ne luăm după zicerea zilnică devenită de-a dreptul agasantă a unui formator de opinie stipendiat din bani publici, pe care o prezintă ca pe o axiomă și o mare descoperire pe postul național de televiziune n-ar trebui să constituie subiect de preocupare întrucât ”principalul nu sunt banii, ci munca !“. Cred, însă, că dacă ar fi în situația lui Alin și Lenuța ar milita cu siguranță pentru raporturi corecte între angajator și angajat, ceea ce până la urmă ar fi nu numai moral și legal, ci și în concordanță cu perceptele credinței noastre strămoșești potrivit cărea întârzirea sau oprirea plății lucrătorilor constituie un păcat strigător la cer. În 2013, veniturile tinerei familii s-au diminuat drastic și datorită faptului că Alin a suferit o operație de hernie, iar după intervenția chirurgicală la care a fost supus, câteva luni n-a mai putut munci. Cei mai fericiți au fost copiii întrucât s-a putut ocupa mai mult de îngrijirea lor. E desigur o treabă importantă pentru că la vârsta lor micuții nu pot fi lăsați nesupravegheați nici câteva clipe pentru a te deplasa până la boaldă pentru a cumpăra o pită, un kilo de țucăr, de rais, o glajă de oloi, niște șvebele ori ceea ce mai ai nevoie întrucât cu inventivitatea, inocența și naivitatea lor pot comite acte și acțiuni defavorabile lor și familiei, dar are un mare neajuns: nu e aducătoare de venit. Necazul cel mai mare a tinerei familii e generat de faptul că de câteva zile unul dintre băieței prezentând simptome evidente de îmbolnăvire a trebuit să fie transportat de urgență la o clinică de pediatrie din Cluj-Napoca pentru diagnostic și tratament, iar toți aparținătorii au intrat în alertă și sunt preocupați în exclusivitate de rezolvarea acestei probleme. Am socotit că situația cu care se confruntă această familie aflată în dificultate trebuie să fie cunoscută, acesta fiind și motivul pentru care am lansat S.O.S.-ul din titlu pentru a putea fi ajutată să depășească momentele critice pe care le traversează. Precizăm că nu e vorba nici de cerințe și dorințe deosebite, ci de lucruri firești, absolut normale. De pildă, Cătălin-Alin, copilașul cu afecțiuni spunea că:” își dorește....un corn “!; mezina familiei, Ana-Maria, de doi anișori, ” vrea o păpușică“, surorile lor mai mari Alina-Bianca, elevă în clasa a V-a B la școala generală de la Joseni, care în anul școlar precedent la absolvirea clasei a IV-a a obținut premiul II și Andreea-Georgiana, elevă în clasa a III-a la școala din sat la care predă apreciatul și valorosul dascăl bârgăoan - Cornel Galben - ”vor o măsuță/un birouaș pe care să-și poată să-și facă lecțiile“. Dorința ardentă a părinților este aceea de a rezolva cu prioritate problemele de sănătate ale fiului lor, după care, dacă vor putea, să mai gate încă o cameră pentru copii. Sperăm într-o rezolvare favorabilă a tuturor acestor dorințe, cerințe, năzuințe și că se vor găsi și câteva suflete nobile care să contribuie la aceasta.