Săptămâna Europeană a Sportului și Ziua Europeană a Sportului Școlar la Şcoala Gimnazială “Ştefan cel Mare”

A devenit o tradiție ca în fiecare an Şcoala Gimnazială “Ştefan cel Mare” să organizeze activităţi sportive în cadrul Săptămânii Europene a Sportului și de Ziua Europeană a Sportului Școlar.

Săptămâna Europeană a Sportului este o inițiativă a Comisiei Europene menită să promoveze sportul și activitatea fizică în întreaga Europă. Împreună cu Federația Maghiară a Sportului Școlar și ISCA Danemarca s-a decis ca ultima zi de vineri a lunii Septembrie să fie dedicată sărbătoririi mișcării fizice în unitățile de învățământ din toată Europa. La nivel național evenimentul este promovat și organizat de Asociația Județeană Sportul pentru Toți, Suceava în colaborare cu școlile din ţară.

Ediția 2023 a proiectului a avut loc pe data de 29 septembrie și a avut ca obiective: implicarea cât mai multor elevi și cadre didactice, dar și atragerea reprezentanţilor sportivi din comunitatea locală și nu în ultimul rând a părinţilor.

Elevii claselor primare au fost inițiați în Kickboxing de către antreneorul Ionel Burduhos și luptătorul Sebastian Lutaniuc de la Clubul PFG Bistriţa.  Pentru marea majoritate fiind prima experiență de acest gen, celor mici li s-a stârnit curiozitatea și dorința de a încerca ceva nou. Copiii s-au bucurat de prezenţa profesorului și antrenorului de înot Gabor Alexandru, care a organizat jocuri sportive dinamice și distractive. Domnul Asistent Universitar Doctor Berbecaru Răzvan le-a fost alături copiilor prin implicarea activă la jocurile de mișcare propuse de acesta și i-a îndeamnat pe copii să ducă o viaţă echilibrată, cu mișcare și o alimentație sănătoasă. Domnul antrenor Pătraș Gabriel de la Clubul Sportiv Gymnastics Bistriţa i-a găzduit pe elevi la un antrenament de gimnastică și le-a vorbit copiilor despre beneficiile sportului, sfătuindu-i să practice un sport și să fie cât mai activi.

Parteneriatul școală-părinţi-comunitate a fost vizibil în aceste zile prin implicarea activă a părinţilor în viaţa școlară a copiilor. Părinţii au participat la activităţile sportive organizate de cadrele didactice, au parcurs trasee, au sărit coarda, s-au jucat fotbal și s-au distrat alături de copii. „Este necesar ca părinţii să îşi schimbe optica pe care o au asupra întâlnirilor din mediul şcolar, aceastea putând deveni un sprijin real în îmbunătăţirea relaţiei dintre părinte şi copil, părinte şi cadru didactic. Când şcolile, familiile și comunităţile lucrează împreuna ca parteneri, beneficiarii sunt elevii. Sportul practicat in familie oferă satisfacţii majore și consolidează relaţia părinţi-copii.”, ne spune doamna învăţătoare Moldovan Maria.

Profesorii de educaţie fizică și sport au organizat pentru elevii de gimnaziu campionatul pe școală „Între patru focuri”, elevii declarându-l cel mai popular joc din școala noastră. A fost cea mai așteptată activitate sportivă pentru elevii mai mari. Câteva din părerile elevilor despre campionat: „A fost un concurs foarte antrenant și aș vrea să particip și anul viitor.” Am lucrat foarte frumos împreună și a fost o experiență minunată.”

Elevii Ştefăniști au participat la jocuri de ștafete cu solicitări de eforturi diferite,  la jocuri de orientare în spațiu,  au parcurs trasee, au alergat, au fost implicați în jocuri de mișcare și au dansat alături de cadrele didactice, dovedind că sunt activi, iar voia bună s-a văzut pe chipurile tuturor participanților. Prin intermediul activităţilor organizate elevii au ajuns la concluzia că sportul și activitatea fizică sunt distracție, dar si fundamentul unei vieți sănătoase!

În calitate de profesori ai Şcolii Gimnaziale “Ştefan cel Mare” îi încurajăm pe elevi să practice sport sau să se joace în aer liber ca o alternativă mult mai sănătoasă și mai distractivă decât timpul petrecut în faţa unui computer sau televizor.  Nu în ultimul rând ne dorim să promovăm educația incluzivă prin intermediul activităţilor sportive, să-i ajutăm pe copii să se dezvolte armonios, să se integreze între tinerii de vârsta lor și să formăm un viitor absolvent capabil să ia decizii care să-l avantajeze în etapele următoare ale dezvoltării sale.

Prof. Alexandra Stoica

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5