Şantier Literar - Maria Olteanu

DUMINICA

Duminica scriu pe frunze
Îmi fac prietene străzile,
Ascult cum respiră oraşul,
Îmi machiez pleoapele cu
visuri colorate .
În amurg
Privesc drumul avioanelor,

Mângâi aerul cu degete lungi
Şi las amintirile
Să-mi sfâşie carnea.

POEZIE

Poezie
Ţie îţi dărui sufletul,
Zilele şi nopţile,
Ochii în care durerea se încăpăţânează.
Cunosc prea bine singurătatea ta,
Tristeţea ta
Care mă însoţeşte ca un înger.

ACASĂ

Acasă stau de vorbă
Cu bucuria, cu nefericirea,
Mă sprijină fiecare zi.
Vântul îmi aduce cuvintele
Şi poveştile copacilor,
Fruntea mi se-nseninează
Şi ridurile o iau razna.

Acasă gândul curge tăcut,
Timpul are ochii mari
Şi liniştea devorează durerea.
Ies încet din odaie
Şi bat la uşa mărului din grădină
Să caut vara ce purta numele tău.

DIN CUVINTE

Demult
Locuim în inima unei păsări,
Respiraţia îmi era atât de subţire
Că nici un înger nu o putea atinge.

Din cuvinte
Îmi construiam galaxii,
Cu degete lungi adunam misterul,
În carne-mi creşteau rădăcini de poezii.

VIAŢA-I O COLIVIE

Viaţa-i o colivie
Din ce în ce mai strâmtă,
Durerea bântuie ca o molimă
Şi fluturii mor pe genunchii lui Dumnezeu

Câinii îşi înfig colţii
În carnea timpului,
Prezentul e o apă tulbure
Ce o ia năvalnic la vale,
Zilele se ivesc ameninţătoare.

Oraşele nu-şi mai găsesc amintirile ,
Noi ne hrănim cu fărâmituri de speranţă,
Ne numărăm unii altora zilele.

ÎN LACRIMA FERESTREI

În rănile zilei
Copacii mor,
Poezia rătăceşte.

Pe-o mare agitată
Cuvintele au devenit piraţi
Şi amintirile dezbracă timpul
Până la oase.

Străzile obosite
Caută fluturii
Şi surâsul muşcatei
În lacrima ferestrei.

CUIELE CUVINTELOR

Azi mi-au rămas
Doar cuiele cuvintelor,
Dimineţile cu oxigenul tot mai rarefiat
Şi serile în care-mi închiriez sufletul.

Un poem
Smuls din interiorul frigului
Şi trenul cu vise
Blocat în ultima gară.

EU APARŢIN

Eu aparţin unui timp
În care iarba avea o altă lumină,
Pe Dumnezeu îl găseam
pe cărarea din crâng
Şi-n brazde creştea iubirea divină.
Dimineţile erau albe ca untul
Le puteam întinde pe-o felie de pâine.

AVEM NEVOIE DE IUBIRE

Avem nevoie
Mai mult ca oricând de iubire,
Durerile sunt tot mai mari
Şi alinările puţine.

Prietenii au plecat
Fiecare cu singurătatea lui
Îi poartă paşii pe pământuri străine.

Din fericire a rămas doar o rană
Şi fiecare zi e-o dezamăgire,
Viaţa noastră e învinsă de timp,
Avem nevoie mai mult ca oricând de iubire.