Sângeorz-Băi: Două proiecte de modernizare a infrastructurii școlare, în valoare de 2,5 milioane euro, vor fi finanţate din fonduri europene

Pentru administrația publică locală din Sângeorz-Băi, absorbția fondurilor europene constituie o prioritate, fapt confirmat și de primarul Traian Ogâgău.

„Proiectele sunt singura noastră șansă pentru dezvoltarea comunității noastre! Orice proiect necesită o perioadă până se maturizează, dar drumul spre implementare este sigur prin munca unei echipe. Am avut etapa, vizita în teren pentru proiectele „Lucrări de modernizare şi reabilitare la Şcoala Gimnazială Artemiu Publi Alexi” şi „Extindere lucrări de modernizare şi mansardare grădiniţă cu program prelungit”. Împreună facem lucruri minunate!”, declară primarul din Sângeorz Băi.

Potrivit acestuia, după parcurgerea acestor etape, în maximum două luni va fi semnat şi contractul de finanţare pentru cele două proiecte, în valoare de 2,5 milioane euro, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Ulterior, va fi lansată procedura de achiziţie publică pentru proiectul tehnic şi execuţia efectivă a lucrărilor, toate acestea în beneficiul preşcolarilor, elevilor şi dascălilor sângeorzeni, dar şi al întregii comunităţi. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5