Sâmbăta Mare

În această sfântă zi, prăznuim îngroparea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viată vesnică.

Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatră mare la intrarea lui:

“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tău, cu giulgiu curat înfăsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. (Tropar)

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat si dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sufletul a fost despărtit prin moarte de trup si l-a dat în mâinile Tatălui. Si-a dat si propriul Său sânge, pretde răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit si despărtirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în întelesul unei putreziri a trupului.

După-amiază săvârsim Liturghia Sfântului Vasile unită cu vecernia.

“Să tacă tot trupul omenesc si să stea cu frică si cu cutremur si nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăratilor si Domnul domnilor merge să se junghie si să se dea spre mâncare credinciosilor. Si merg înaintea lui cetele îngeresti cu toată căpetenia si puterea , heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)