Sală de evenimente din Telciu, distrusă de un incendiu, pornit de la un aparat de aer condiţionat! A fost salvată locaţia unui restaurant

Pompierii nasaudeni au intervenit la un incendiu izbucnit la un imobil din localitatea Telciu. Incendiul a fost localizat și lichidat înainte ca acesta să se extindă la imobilul alipit, cu destinația restaurant (ce aparține aceluiași proprietar).

"Suprafața totală a imobilului (cu destinație sală de evenimente) afectat de incendiu este de aproximativ 400 mp. Prima intervenție a fost asigurată de SVSU Telciu care, prin pompierii voluntari, a reușit împiedicarea extinderii incendiului la imobilul învecinat (pizzerie) și a început localizarea focarelor.

Pompierii militari năsăudeni, mobilizați în scurt timp cu trei autospeciale de stingere, dintre care una de intervenție de la înălțime și un echipaj de prim ajutor SMURD au continuat operațiunile de localizare și lichidare a focarelor, precum și îndepărtarea elementelor constructive care prezentau riscul prăbușirii, după lichidarea incendiului.
Incendiul s-a manifestat în interiorul sălii de evenimente, cu degajare mare de fum, fiind afectate de flăcări elemente de mobilier (mese și scaune), precum și izolația interioară.
Din fericire, nu au fost persoane care să fi suferit arsuri în urma incendiului, în schimb, trei persoane au suferit atacuri de panică și au primit asistență medicală la locul intervenției, fără a fi nevoie de transportul acestora la spital", transmite ISU BN.

În urma cercetării de la locul evenimentului, după finalizarea intervenției, s-a stabilit faptul că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric la un aparat de aer condiționat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5