Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Să-l cunoaștem mai bine pe Rebreanu

Vasile Vidican

Deși vorbim despre un volum de eseuri și studii critice (ce-i drept, urmărind o temă comună…) publicate în diverse reviste literare, „Un Rebreanu hăituit” (Editura Tipo Moldova, Iași, 2013) a criticului Andrei Moldovan iese cumva din tiparul acestui soi de apariții printr-o cursivitate elegantă, aș spune eu a construcției, a întocmirii volumului. Salturile de la un aspect al tematicii la altul este ușor parcurs de către cititor întrucât este limpede că munca criticului nu a fost doar aceea de a-și aduna texte pe marginea acestui subiect, ci și de a le organiza, de a le aranja în așa fel încât acestea să nu lase impresia unor articole disparate, adunate la întâmplare sub copertele unui volum.
Apărută în condiții grafice excelente, cartea lui Andrei Moldovan încheagă cumva printr-o serie de studii (semnificative din acest punct de vedere) imaginea unui Liviu Rebreanu „hăituit”. Și spun încheagă, deoarece este pentru prima oară când această idee este atât de amplu și coerent urmărită într-un volum. Înainte de toate însă, autorul stabilește, cu rigurozitatea cu care ne-a obișnuit deja, care sunt termenii puși în discuție. Astfel, la pagina 5 aflăm că „hăituirea” este „(…) în primul rând neliniștea venită dinspre lumesc, de natură să redimensioneze abisurile lăuntrice.” Am menționat aspectul acesta deoarece definirea termenilor cu care se lucrează reprezintă marca unei conduite exegetice impecabile dar și a unei igiene în felul de a gândi și de a-ți expune idei. Este un aspect de care ar trebui să ținem seamă cu toții, indiferent de profesie…
Transpar din acest volum câteva idei importante, pe alocuri inedite ca perspectivă. Ideea aceasta a „hăituiri” de pildă, este ilustrată într-o serie largă de studii. Ipostazele care conduc înspre o atare concluzie sunt cât se poate de variate: contextul socio-istoric (începând cu tinerețea scriitorului chiar), familia rămasă în Ardeal, soția și fiica scriitorului, varii personaje mai mult sau mai puțin efemere în lumea literară (dar nu numai) care îl asaltau cu cereri de tot felul, etc.
Deschid aici o paranteză. În ciuda ineditului pe care îl propune volumul, acesta nu este neapărat unul „picant”… așa cum ne lămurește autorul însuși, acele date biografice care fac subiect de studiu aici, sunt în mod exclusiv semnificative în ceea ce privește opera scriitorului.
O altă idee importantă întâlnită în volum este aceea a crizei identitare la Liviu Rebreanu. Este vorba de o stare de alienare, despre care vorbește pe larg și Ion Simuț, împăcată, compensată pe undeva prin creație.
Dacă volumul se încheie cu redarea unor scrisori primite de către Andrei Moldovan de la Niculae Gheran, scrisori din care reiese (reiese doar; cu multă eleganță, autorul nu acuză, nu arată cu degetul!) ideea unei hăituiri a lui Rebreanu în posteritate, prin dezinteresul autorităților față de cei care se ocupă de studiul operei acestuia, capitolul din care acestea fac parte, „Hăituirea precum o pasăre Phoenix” parte e unul optimist per ansamblu. Este menționat aici demersul revistei „Mișcarea literară” (seria nouă) care inaugurează o rubrică permanentă dedicată scriitorului, „Arhiva Rebreanu”. În primul număr, Niculae Gheran publică o scrisoare trimisă de către Liviu Rebreanu, în calitate de director al Teatrului Național din București, dramaturgului american Eugene OʼNeill. Sunt menționate de asemenea nume a unor importanți colaboratori ai revistei care au contribuit la rândul lor cu studii pe marginea biobibliografiei Liviu Rebreanu. Firește, de aici nu poate fi omisă munca sisifică depusă de Niculae Gheran și a colaboratorilor acestuia, printre care se numără și Andrei Moldovan, pentru ca ediția critică a operelor complete Liviu Rebreanu (23 de tomuri) să vadă lumina tiparului.
Era cât se poate de evident la data apariției ultimelor tomuri din ediția critică menționată mai sus, că aceasta avea să constituie o veritabilă piatră de hotar, un punct de reper deosebit de important pentru exegeză. Ei bine, iată că acest hotar, cel al rebrenologiei, începe să fie populat de studii valoroase, printre care se numără, fără îndoială și cel despre care am discutat aici.
În loc de încheiere, aș dori să atrag atenția asupra a două aspecte care țin mai degrabă de maniera lui Andrei Moldovan de a face critică literară. Un prim aspect ar fi acela, deja dezbătut pe larg, al rigurozității, al seriozității („defect” pe care autorul susține că l-ar fi moștenit de la Niculae Gheran…) cu care acesta se apropie de textul literar. Dar acribia aceasta nu este (și acesta ar fi cel de-al doilea aspect) una sterilă. Meticulozitatea documentării reprezintă aici un punct de plecare. „Un Rebreanu hăituit” nu este un inventar sec de studii, date biobibliografice, fișe, scrisori, etc., ci un volum important de critică literară, ce oferă la rândul său noi piste de lectură cititorului, lărgindu-i orizontul de așteptare prin ipotezele propuse. Nu în ultimul rând, o carte savuroasă prin viziunea pe care o propune asupra vieții și operei lui Liviu Rebreanu.
.............................
Citiţi ediţia print !

Comentarii

11/02/14 20:22
un cititor fidel

FELICITARI!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5