Să-i fie Crucea mai uşoară

Într-o vedenie de noapte, un creştin se văzu pe sine pe un drum lung şi purtând pe umeri o Cruce. Se mira foarte-foarte tare de aceasta, dar la scurtă vreme observă pe acelaşi drum alţi oameni, care, purtau şi ei nişte Cruci, de felurite mărimi şi materiale: de fier, de lemn, de marmură. A lui nu-şi dădea seama din ce material este, dar ceea ce-l deranja era lungimea Crucii. Nu putea scăpa de senzaţia aceasta. Dup un hotar de vreme, ce se gândi? Dar dacă ar scurta-o? Ar purta-o nmai uşor, s-ar mai propti în ea, pe când aşa lungă, îi este incomodă.

Făcu ce făcu omul nostru şi o scurtă un pic, apoi privind-o, încă un pic, aşa cum să-i fie mai comod s-o poarte. După o vreme-bună vreme, ajunseră la o prăpastie adâncă foarte şi mărişoară. Cum să treci peste aşa genune înfricoşată. ? Observă însă un lucru extraordinar. Cum oamenii nu aveau altceva la îndemână, îşi puneau Crucile peste falia aceea grozavă şi treceau dincolo, unde era lumină şi o mare bucurie. Ei, aşa o să facă şi el. Lăsă crucea sa jos, se odihni un pic şi apoi încercă s-o proptească de celălalt mal. Dar…nu ajungea. Se întristă foarte şi tot socotind, îşi dădu seama că tocmai cu cât şi-a scurtat el Crucea, i-ar fi fost de ajuns. Copleşit de tristeţe şi transpirat….se trezi.