În atenţia d-lui ministru al Transporturilor, Radu Berceanu

Să fie eliminaţi de la CFR răufăcătorii care au dereglat noul grafic al trenurilor de călători

În data de 12/13 decembrie 2009, a fost pus în circulaţie noul mers al trenurilor de călători, cu valabilitatea de un an.

Clienţii CFR-ului l-au aşteptat cu sufletul la gură să deducă o îmbunătăţire oarecare sau cel puţin să fie lăsat aşa bun cum a fost el.

După vechiul grafic, trenul de persoane 3074 de la Oradea sosea la linia a III-a în staţia Cluj, cu legătura trenului 4102 spre Bistriţa, linia IV. Până aici toate bune şi la locul lor. Dar…, s-a găsit un „încurcă-lume”, care a dispus ca trenul 4102 să plece din staţia Cluj la ora 11.20, adică cu 38 minute mai repede, fără să ţină cont de sosirea trenului 3072 la ora 11.58, tren de legătură spre Bistriţa.

M-am numărat printre cei peste 10 călători în data de 17.12, sosiţi cu trenul 3072, cu bilete spre Bistriţa dinspre Oradea. Informatoarea de la Biroul de Informaţii Cluj ne-a relatat că avem de aşteptat mai multe ore, însă trenul accelerat 1834 Timişoara - Iaşi ne poate prelua până la staţia Beclean pe Someş. Deşi supra-aglomerat, trenul 1834 a fost suplimentat cu încă un vagon din staţia Cluj. Din staţia Cluj am urcat în trenul accelerat 1834 până la staţia Beclean pe Someş, unde am aşteptat iar trei ore trenul de legătură spre Bistriţa. Unii am continuat mersul cu alte mijloace rutiere, pe bani în plus.

Noi, călătorii, clienţi ai căilor ferate am suportat un an de zile gravele consecinţe creionate conştient de nişte incompetenţi, care nu merită să încurce treburile la CFR.

Stimate d-le ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, rogu-vă a vă debarasa grabnic de asemenea „încurcă-lume” care afectează negativ căile ferate şi îndepărtează clientela noastră şi aşa în continuă împuţinare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5