La Rebra,

S-a recepţionat drumul forestier Valea Lungă

- 3,8 km, din care 2,2 asfaltaţi -

La sfârşitul săptămânii trecute, vineri, o zi deosebită de toamnă, cu un soare arzător ce şi-a trimis razele să mângâie frunzele aurii-roşcate ale copacilor de pe versanţii care împrejmuiesc comuna Rebra, a avut loc recepţia drumului forestier Valea Lungă – tronson care măsoară 3,8 kilometri. Acest lucru a fost posibil datorită proiectului derulat în cadrul programului SAPARD, finanţat din fondurile Uniunii Europene, fiind primul drum forestier din judeţ, pentru care au fost investiţi 860.000 de euro, sumă care include şi serviciile de proiectare.

În prezenţa oficialităţilor locale, a localnicilor, a prefectului Ioan Szilagyi, a reprezentanţilor firmei executante „Diferit” SRL Cluj-Napoca, ai Biroului Regional SAPARD Satu Mare, Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Apele Române, precum şi alţi invitaţi, preoţii din Rebra au oficiat o slujbă de sfinţire a lucrării în punctul „zero”, exact acolo unde începe Valea Lungă (în spatele Primăriei). Primarul comunei Rebra, Ştefan Danci, a făcut o scurtă prezentare legată de eveniment, amintind că exact în urmă cu trei ani, 10 octombrie 2005, a fost aprobată investiţia, iar în 22 martie 2006 au demarat lucrările.

Din punctul zero până la limita de proprietate a Rebrei cu comuna Feldru, pe o lungime de 3,8 kilometri, au fost executate: rigole betonate, pasarele, 1070 m gabioane, 2000 m diguri piatră rostuită, parapeţi, 18 podeţe tubulare, 3 poduri noi, 2,2 kilometri de asfalt şi diferenţa până la 3,8 km drum pietruit. În zona cu asfalt locuiesc cetăţeni ai comunei în 139 de gospodării. Totodată, cu aceste lucrări s-a realizat şi canalizarea pe o lungime de 1000 de metri, pentru a nu se mai sparge drumul.

După ce a mulţumit celor prezenţi pentru participarea la bucuria lor, primarul Danci a predat „microfonul” prefectului, constructorului clujean, celor de la SAPARD, consilierilor locali (prof. Ştefan Bachiş şi prof. Bârte, directorul Şcolii Generale), după care a urmat tăierea panglicii inaugurale, în aplauzele celor prezenţi şi spre bucuria cetăţenilor beneficiari ai noului drum asfaltat. Apoi, s-a parcurs „per pedes” o parte din Valea Lungă pentru a se urmări deosebita realizare, în beneficiul comunei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5