La noi

S-a dus...

S-a dus dintre noi un enigmist, Ion Badea. Ce enigmă o fi păstrat-o pentru lumea cealaltă ? Se, numea Ion Badea, iar pentru enigmistica mondială se numeşte Ion Badea-Tuzla.
I-am înţeles de ce îşi alipise acest cognomen – „Tuzla”. Nu l-am întrebat niciodată, dar cred că aceasta are următoarea motivaţie: S-a stabilit la Beclean, acum peste 30 de ani, pornind din ţinuturile dobrogene. Apoi, şi prenumele Ion şi numele de familie Badea nu erau relevante pentru un intelectual obsedat de enigmistică, de cuvinte încrucişate şi care a ţinut să fie recunoscut ca o personalitate distinctă în acest domeniu, inclusiv la Guinness Book.
Deci. Ion Badea-Tuzla.
A făut parte din acea categorie de intelectuali creatori, care, din nişte circumstanţe n-a mai putut sî se desprindă de ele şi a rămas locului. Ca un însingurat, ca un exilat.
Iar faptul că a pus o pasiune obsedantă în enigmistică, e fost pentru el şansa de „a fi”.
Mă căuta câteodată la telefon, săm- spună ce cuvinte a descoperit, să măprevină că mi-a trimis pe internet nişte încrucişări performante, unice.
Simţea nevoia să comunice, să-şi împărtăşească cuiva satisfacţia descoperirii unor sensuri, a unor sinonime. Nu mă îndoiesc că dicţionarul limbii române, filă de filă, e plin de urmele degetelor sale.
La liceu, cu o clasă de filologie, am scos lună de lună o revistă –„ Clasa F”, (format A4) la care doi ani a fost colaborator. Îi era rezervată o pagină pentru enigmistică, foarte „gustată” de către elevii din liceu. La rândul său, Dl Badea-Tuzla trimitea revistuţa (16 pagini) în ţară şi peste hotare. Era, iată, un mod de a comunica şi cu generaţia tânără şi cu enigmiştii prieteni.
Se simţea, cum spuneam, în comunicare cu semenii, prin această preocupare pasionantă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5