S-au logodit la malul mării. La Năsăud se poartă alianţele PSD-PNL . ALDE, în rol de Cupidon

sursa facebook

După ce au petrecut câteva zile la Roma, bucurându-se de clipe frumoase în Oraşul Îndrăgostiţilor, Silviu Rus, managerul Casei de Cultură Năsăud, alături de iubita lui, Dana Berinţan-inspector AJPIS, au ales să-şi continuie concediul pe malul mării, în ţară, la Mamaia. Cu siguranţă aceste zile vor fi de neuitat pentru că tânărul manager i-a oferit prietenei lui inelul de logodnă, într-o ambianţă romantică, cuvintele lui fiind însoţite de valurile mării, de ritmurile inimii şi de răsăritul de soare. „Cea mai frumoasă şi neaşteptată zi din viaţa mea. După 29 de ani ai reuşit să mă faci să răspund din tot sufletul meu – DA. Te iubesc tare mult!”, a scris pe facebook Dana.
Se pare că alianţele dintre PNL şi PSD fac deja tradiţie la Năsăud. După ce primarul Mircea Romocea a ales să lucreze cu un viceprimar PNL – Dorin Vlaşin, iată că apare şi o logodnă între sora social-democratului Grigore Berinţan şi copreşedintele PNL Năsăud, Silviu Rus. Cei doi s-au cunoscut anul trecut la Târgul Tradiţional organizat pe stadionul Năsăud, săgeata Cupidon fiind trimisă de unul din membrii de bază ai ALDE.
Urăm tinerei perechi dragoste veşnică, bucurii, sănătate şi aşteptăm o nuntă de poveste.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5