Runcul Salvei – in straie de sărbătoare

Duminica de 26 aug. 2012 va rămâne mult timp în amintirea credincioşilor din Runcu Salvei. Cu mic cu mare, toată suflarea satului, inclusiv vecinii de peste dealuri, in frumoase straie de sărbătoare, a trăit cu adânci emoţii festivitatea de sfinţire a Bisericii ortodoxe din comună. După câţiva ani de reparaţii şi recondiţionări s-a ajuns in anul 2012, după aproape o jumătate de secol, să fie schimbat şi reînoit acoperişul bisericii, să fie refăcută pictura interioară, să fie împrejmuită incinta locaşului de cult, toate acestea reuşindu-se prin efortul credincioşilor, a Consiliului Local şi al primarului Anchidim Pavelea, costuri care au depăşit câteva miliarde de lei, după cum a reieşit cu claritate din raportul prezentat in faţa mulţimii de preotul bisericii.. Pentru importantele sale reuşite, preotul Ilie Furcea a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor cu cruce, acordându-i-se atât lui, cât şi Consiliului bisericesc Diploma de aleasă cinstire pentru merite deosebite in administrarea şi promovarea intereselor Bisericii ortodoxe din localitate. Insemnele de aleasă cinstire i-au fost atribuite prin grija IPS Andrei Andreicuţi, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei şi Maramureşului, cu recomandarea p.c. pr. protopop al Năsăudului, Ioan Dâmbul şi oferite de PS episcop Vasile Someşanul, cel care a condus soborul celor douăzeci de preoţi în ceremonia Sfintei Liturghii de sfinţire. In soborul preoţilor s-a distins şi personalitatea preotului Ioan Pintea – fiu al satului Runc. Apostolul a fost citit de tânărul sălăoan Iuliu Marius Morar - student la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca. Funcţia protopopului a fost îndeplinită cu multă măiestrie de p.c. pr. Dr. George Celsie – parof al Bisericii nr. 2 din Năsăud, al cărui cor a mângăiat Sfânta Liturghie cu imnuri şi pricesne din cele mai alese. Entuziasm şi mulţumire sufletească au stârnit pricesnele cântate de ilustrul interpret Alexandru Pugna – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, prezent, ca şi alte autorităţi, la sfânta sărbătoare. Corul “Laudaţio”, cu care se mândreşte Biserica năsăudeană, credincioşii şi preotul paroh este condus de binecunoscutul dirijor - profesorul arhidiacon Cornel Pop şi se alcătuieşte din credincioşi care aduc laudă lui Dumnezeu printr-un repertoriu bine ales de dirijorul lor. La sopran cântă Brinduşă Rozalia, Alina Doboca, Angela Frişan, Camaelia Berceni, Ani Maria, Cârcu Maria; la alt: Otth Maria, Bindea Veronica, Echim Valerica, Dâmbu Mariana; la tenor: Eechim Traian, Coasă Ghiocel, Forfotă George, Buhai Dumitru – dirijor II, Roş Nicolaie, Găzdac Sorin; şi la bas: Hantiu Ovidiu, Seni Ioan, Cucoş Mihai, Echim George, Berceni Romulus, Dohotaru George, Suciu Macedon. Prezenţa Corului “Laudaţio” la Sfinţirea Bisericii din Runcu Salvei însemna de fapt participarea acestuia la prima Liturghie arhierească, prestaţie care le-a adus multe laude din partea credincioşilor şi a soborului de preoţi. Cuvântul de zidire al PS Episcop a adus multă mângăiere şi speranţă in sufletul celor care astăzi se confruntă cu tot mai multe aspecte ale deznădejdii şi dezamăgirii… Sunt felicitaţi credincioşii satului pentru statornica păstrare a credinţei strămoşeşti, pentru păstrarea obiceiurilor creştine moştenite de la înaintaşi, pentru portul tradiţional pe care şi-l protejează cu multă grijă şi se exprimă cu multă gingăşie la această sfântă sărbătoare. Runcanii sunt lăudaţi pentru imaginea frumoasă a satului, pentru grija pe care o manifestă pentru credinţă, educaţie şi cultură şi-i îndeamnă la fapte bune, nădăjduind la o răsplată pe măsură. Mulţimea de credincioşi a fost miruită de preoţii prezenţi la sfânta sărbătoare, iar la agapa finală s-au adus mulţumiri tuturor celor implicaţi in frumoasa reuşită.
Olga Lucuţa, Ioan Seni.

Comentarii

28/08/12 04:08
CILICA FLORIN A...

CUVINTE FRUMOASE, CUVINTE DE PRET PETRU CEA CE A INSEMNAT ZIUA DE DUMINICA 26 AUGUST 2012 LA RUNCU SALVEI!!! nultumim celor de la ZIARUL RASUNETUL PENTRU ACEST EDITORIAL! www.4ufm.ro

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5