Romuli: Tânăr preluat de elicopterul SMURD. Şase victime, dintre care un copil de 6 ani, duse la spital

Update poliţie:
Astăzi, 4 iunie, polițiștii rutieri din Năsăud au intervenit pentru efectuarea de cercetări, ca urmare a producerii unui accident pe Drumul Național 17C, în Romuli. Din primele date, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, Romuli care se deplasa pe direcțiea de mers spre Dealul Ștefăniței, a intrat în coliziune un autoturism care se deplasa din sens opus și care era condus de o femeie, de 37 de ani, din județul Timiș. Din impact, autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat, de 31 de ani, din Romuli și care a fost proiectat în gardul unui imobil și un autoturism parcat în curtea acestuia. Ulterior, autoturismul condus de tânărul de 20 de ani a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice și 2 autoturisme parcate în afara părții carosabile. Accidentul s-a soldat cu rănirea celor trei conducători auto și a doi pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani, din Romuli, toți transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Cei trei conducători auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în toate cazurile.
Cercetările în acest caz sunt continuate pentru vătămare corporală din culpă.
Pentru aproximativ 1 oră, traficul în zonă a fost blocat, după care s-a circulat alternativ, circulația fiind dirijată de polițiștii rutieri
...
Victima incarcerată ( barbat in vârstă de aproximativ 21 de ani) a fost extrasa de catre pompierii militari și predata elicopterului SMURD.
Echipajele de intervenție au acordat primul ajutor în total pentru sase victime, dintre care un copil de 6 ani, cu toții evacuați la spital.
Un echipaj SAJ BN a preluat o femeie in vârstă de 37 ani, prezenta un traumatism craniofacial, evacuată la UPU SMURD Bistrița.
Echipajul de prim ajutor SMURD Nasaud a preluat o femeie in vârstă de 19 ani - politraumatism prin accident rutier - evacuată la UPU SMURD Bistrița.
Echipajul de terapie intensivă mobilă a preluat o femeie în vârstă de 32 de ani si băiețelul în vârstă de 6 ani - prezentau politraumatisme prin accident rutier - au fost evacuați la UPU SMURD Pediatrie Bistrița
Tânărul in vârstă de 21 de ani preluat de elicopterul SMURD prezenta politraumatism prin accident rutier și a fost evacuat pe heliport Spitalului Clinic de Urgență Bistrița.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud alocat suplimentar a preluat un bărbat în vârstă de 31 de ani cu traumatism toracic l-a evacuat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații, transmite ISU BN:
Stire initiala aici:
https://rasunetul.ro/accident-rutier-cu-cinci-victime-la-romuli

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5