Romanul „Roşu cardinal” de Melania Cuc, lansat la „Casa Doamnelor” din Bistriţa

Lansarea unui nou roman al prolificei scriitoare Melania Cuc a avut loc la restaurantul „Casa Doamnelor” din Bistriţa.
Cartea se intitulează „Roşu cardinal” şi apare la Editura Karuna şi ne arată o proză feminină, contemporană, în ascensiune. În prezenţa a numeroşi scriitori din Bistriţa, localnici, rude, vecini, prieteni din Archiud, apariţia acestei noi cărţi a Melaniei Cuc a fost sărbătorită prin cuvinte de laudă aduse cărţii şi scriitoarei de către scriitorii Zorin Diaconescu, Menuţ Maximinian (moderatorul întâlnirii), Gh. Mizgan, prozatoarea Mariana Irimia şi dr. Tiberiu Irimia, directorul Editurii Karuna. A lecturat din proza volumului, cu certe talente actoriceşti, Natalia David.
Scriitoarea Melania Cuc a mulţumit celor prezenţi, a vorbit despre proiectele sale literare şi, în final, a acordat autografe.
Evenimtnul literar, de o înaltă ţinută intelectuală şi culturală, a culminat cu o agapă colegială a scriitorilor prezenţi şi a publicului prezent la lansarea cărţii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5