ROMÂNIA, DE NEGUVERNAT?

Moto:”Întregul secret al guvernării

constă în a şti exact când trebuie

să-ţi schimbi pielea de leu cu

cea de vulpe”.Napoleon

Experienţa celor 20 de ani postdecembrişti a demonstrat numeroase lacune în procesul dificil de guvernare a ţării, odată cu tranziţia de la totalitarism la prularism, proces care a dus la apariţia unor noi forme de pluralism care au pus guvernările într o situaţie în care acestea au trăit sub imperiul unei mari dileme: ce ar trebui să facă un guvern sau ce poate să facă acesta.Pluralismul societăţii este acela al unor instituţii apolitice cu rolul unic asupra îmbunătăţirii randamentului guvernării.Pluralismul statului este acela al noilor mişcări de masă, în care mişună mici grupuri minoritare bine organizate, care au în vedere şi acestea, o cauză unică sau un interes singular şi o apartenenţă politică. Dacă prima formă de pluralism, al societăţii se concentrează asupra unei singure sarcini, grupările pluraliste de pe scena politică sunt preocupate de o singură cauză, care nu contează dacă este sau nu agreată de populaţie. Grupul care o susţine este o minoritate cu un număr restrâns de membri, acesta fiind secretul său, forţa lui stând mai mult în singularitatea obiectivului decât în argumentul numeric, niciodată un astfel de grup nu si-a propus să realizeze ceva, ci de fiecare dată a urmărit să oprească, să impiedice, să imobilizeze ceva.

Mai sunt grupările de masă, noua maladie, care degenerează, a corpului electoral de la noi. Cuvântul „ masă” duce la falsa imagine a unei mulţimi care forfoteşte în toate părţile, fără vreun scop, o conducere sau vreo obligaţie.Însă masa care face obiectul concepţiilor politice moderne se aseamăna cu acea “masă critică” la care se referă fizica atomică, cea care reprezintă cantitatea minimă necesară pentru a produce o schimbare maximă, pe care fizicienii o numesc “mişcare de stare”. Pentru gruparea de masă propria cauză politică are prioritate absolută care, sub forma grupurilor de presiune, cauze unice, este cea care paralizează şi tiranizează din ce in ce mai mult viaţa politică din această ţară. Dacă totalitarismul a ucis, grupările de masă, de presiune, începând cu cele ale partidului lui Băsescu şi până la”grupa mică”(PNG) a lui Becali, paralizează.Dintre toate noile forme de pluralism ivite după decembrie 89, pluralismul statului s-a dovedit cea mai nocivă formă, un sistem profund viciat, de sus şi până la baza, un organism fiind imposibil de vindecat de vicii în condiţiile în care chiar componentele lui sunt viciate. Poate că are dreptate Napoleon când spune că” oamenii pot fi mai bine guvernaţi prin viciile, decât prin virtuţile lor”.

Marea schimbare efectuată de guvernele postdecembriste a fost acel proces de privatizare, limitat însă, al economiei naţionale, care n-a rezolvat o îmbunătătire a procesului de administraţie a ţării, acestea lovindu-se de existenţa unor posibilităţi limitate de utilizare a impozitelor şi taxelor şi de dirijare a cheltuelilor, într-un cuvânt a banilor publici, dar şi capacităţilor reduse de a strânge veniturile la bugetul statului, toate acestea ducând la promovarea unei fiscalităţi excesive, distructive, care a băgat economia ţării la subteran. Apoi, presiunile unei clase politice iresponsabile, a dus la mari eşecuri în procesul de guvernare.Statul, numeros şi dezorganizat, inert şi dezbinat, nu are nici un obiectiv precis.Vedem ce se întâmplă azi.Căderea guvernului Boc şi impasul în care se află ţara în a se forma un nou guvern, care să administreze, dacă nu treburile economice ale ţării, criza economică, atunci în mod deosebit, alegerile prezidenţiale, a fost posibilă tocmai datorită acţiunilor acelor grupuri de presiune, de interese, provenite din structurile acelei noi forme ale pluralismului statului.

În prezent ţara este datoare vândută organismelor financiare mondiale de unde vin banii pentru menţinerea în viaţă a aproape 10 milioane de bugetari.Guvernul muribund al lui Băsescu şi al micuţului Boc lasă în urmă o datorie externă de peste 70 milioane de euro, aproape 1 milion de şomeri şi o vistierie în care suflă vântul, iar poporul se întreabă, mult prea târziu, încotro se îndreaptă ţara.Un asemenea popor îsi merită din plin soarta, el stând şi în prezent doar cu mâna întinsă la mila guvernaţilor şi politicienilor care au dus ţara în această situaţie mizerabilă, dezastruoasă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5