Rodica Fercana, Două povestiri. Opera Omnia. Proză scurtă contemporană, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2016

Rodica Fercana va primi titlul de cetăţean de onoare al comunei Telciu

Recenzie de Maxim (Iuliu-Marius) Morariu

Cunoscută publicului contemporan cu precădere datorită măiestriei de viersuitoare, doamna Rodica Fercana face, prin intermediul volumului Două povestiri, apărut la Editura Tipo Moldova de la Iaşi în anul 2016, şi dovada calităţilor de prozatoare şi bun povestitor. Cele două texte pe care le oferă aici, scrise într-un mod plăcut, îl transpun pe cititor în lumea satului de odinioară, în care a trăit şi s-a format, sau îl telepotează în mijlocul unor evenimente sau discuţii, făcându-l să cunoască, parcă aievea, interlocutorii cu care se întreţine scriitoarea şi să pătrundă în tainiţa sufletului ei.
Cu metafora şi celelalte procedee stilistice s-a familiarizat scriitoarea, cu certitudine, prin intermediul bogatei activităţi poetice. Uimitor este aici însă faptul că, chiar şi atunci când descrie evenimente triste, precum moartea lui Gruişor, bunul ei prieten canin din copilărie, nu se poate abţine să nu insereze pasaje de pastel în descrierea plecării lui din această lume:
"Mirosul suav al ciorchinilor de flori a fost cel care i-a învăluit trupul pus în pământ. Şi astăzi, emoţiile ne sugrumă vocea, când ne amintim de Gruia, dar mai ales că nu i-am fost alături să-i aducem alinare la final." (p. 19).
Tehnici precum povestirea în ramă sau introspecţia dau de asemenea valoare literară textelor dânsei şi-l fac pe cititor, care alternează succesiv diferite secvenţe stilistice şi structurale, să citească mai uşor şi mai cu plăcere textele dânsei. Imaginaţia îşi găseşte împlinirea în creaţia literară, unde autoarea nu se foloseşte doar de memoria clipelor trecute, scriind texte cu valoare memorialistică, ci îi pune în evidenţă dimensiunea creatoare, prin intermediul jurnalului prietenei personajului principal al celei de-a doua nuvele, pe care-l publică aici. Asemenea lui Arghezi, care iscă frumuseţi şi preţuri noi din bube, mucigaiuri şi noroi, Rodica Fercana se foloseşte de suferinţă şi descrierea ei, pentru a sublinia sensibilităţile şi candoarea sufletească a personajelor ei. Iată, de exemplu, un pasaj ilustrativ în acest sens, care nu poate să nu-l emoţioneze pe cititor:
"Am ajuns din nou la spital. M-au operat, dar m-au operat oameni care cred, în baza urmărilor, că mai mult au bâjbât. Mi-au luat grefon dintr-o coastă şi mi-au fixat cele două vcertebre şi atât. Am fost adusă la pat fără să mi se spună că nu am voie să mă mişc. M-am ridicat singură şi iar m-am culcat, astfel munca oamenilor în alb am dat-o peste cap... Făcusem deja zece ani şi eu nu începusem şcoala, dar ştiam citi, scrie şi socoti, că m-a învăţat bunicul, un om minunat care se zbătea să mă înveselească, să-mi înlăture lacrimile ce-mi înceţoşau ochii de multe ori." (pp. 46-47).
Dacă pe unii oameni suferinţa îi înrăieşte, pe prietena autoarei o face să fie mai sensibilă, mai bună, mai răbdătoare şi delicată cu cei din jur. O transformă într-o fire empatică, care reuşeşte să se achite mereu de sarcinile ei şi, se foloseşte de exemplele care i-au marcat viaţa, pentru a dezvolta un comportament exemplar. Acest fapt este surprins cu delicateţe şi măiestrie în paginile dipticului beletristic, unde autoarea nu se poate abţine totuşi să nu insereze şi câteva versuri.
Lupta pentru supravieţuire şi descoperirea sensului vieţii a prietenei ei, transformă cea de-a doua povestire într-una cu puternice valenţe motivaţionale. Descrierea modului în care Cica a reuşit să răzbească în viaţă, va umezi cu certitudine ochii multor cititori care se vor apleca asupra rândurilor pe care le dedică scriitoarea celor care doresc să cunoască anumite cămări tainice ale sufletului ei.
De altfel, scrise cu multă eleganţă, candoare şi sinceritate, dar şi cu talent literar, cele două povestiri ce împodobesc volumul scriitoarei Rodica Fercana se constituie în elemente valoroase ale literaturii năsăudene. Dacă anumite neconcordanţe tehnice ale scrisului şi anumite scăpări ortografice nu i-ar îngreuna cititorului setos demersul de descoperire al prozei ei, s-ar putea spune că o caracterizare a operei ei nu ar putea fi realizată altfel decât la cote superlative. Chiar şi aşa, în ciuda minusurilor tehnico-stilistice, care i se datorează în mod cert în mică măsură autoarei, demersul ei se constituie într-unul important şi valoros, care va contribui cu certitudine la consacrarea ei în rândurile literaţilor năsăudeni de seamă, şi de ce nu, între cei care au avut o frumoasă contribuţie la redescoperirea povestirii înt-un spaţiu ce pledează cu precădere pentru textul abstract şi scrisul absurd.

Comentarii

09/08/18 18:59
Rodica Fercana

Stimate părinte, Maxim, mă simt onorata pentru cronica celor „Două povestiri” pentru care ați avut bunăvoința să o prezentați în paginile cotidianului Răsunetul care mi-a găzduit prima lansare de carte în Bistrița. Începutul lui august a sosit cu 2 distincții literare, bucuria de a fi „Cetățean de Onoare al comunei mele Telciu, sponsorizarea prin Atașatul Cultural al Italiei a 450 plachete cu poezii în l. italiană, includerea cu poezii în 3 Almanahuri prodigioase. Cele scrise de dv. mă obligă și mai mult în găsirea unor teme care să sensibilizeze cititorii. Sănătate și respect!

Mulțumiri și respect.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5