Revedere după 50 de ani. Din Germania, la Bistriţa

Stimată redacţie,
Ar fi nedrept să rămână sub tăcere evenimentul sărbătorit cu mare emoţie la data de 18 iunie 2016, în oraşul nostru drag, Bistriţa, aşa că-mi voi face o datorie de onoare scriind câteva rânduri despre revederea, după 50 de ani, absolvenţilor promoţiei 1966, de la ambele mari licee: „Liviu Rebreanu” şi „Andrei Mureşanu”.
Generaţia noastră, cea a „paşoptiştilor de ’900” (cum ne place să ni se spună, pentru că suntem născuţi în 1948...) a fost cea pentru care s-a înfiinţat al doilea liceu, o clasă de români şi una de maghiari, plecând acolo prin anul şcolar 1964/1965, iar la Liceul nr. 1 (acum „L. Rebreanu”) am rămas 5 clase de români şi o clasă a secţiei germane, pe atunci foarte bine organizată, cu dascăli de elită şi elevi eminenţi. Toate cele 8 clase am fost unite printr-o mare prietenie şi adevărată colegialitate, dăinuind şi acum, după 50 de ani!
Se făcea carte pe vremea noastră, nu intra oricine la liceu, mai ales, nu ieşea oricine din liceu. Era severitate, concurenţă, disciplină, dar şi „distracţii”: grădina profesorului Gubeş, handbalul, unde-ţi dădeai sufletul să câştige clasa ta, biblioteca şcolii, dar mai ales cea raională, unde noi, copiii, săraci de după război, puteam sta ore întregi în sala de lectură, sfătuiţi de dl. Hajek ce să citim. Erau apoi vacanţele de la Cascadă şi, uneori, pe furiş, plimbările pe Corso, pentru că era interzis să ieşi după ora 18 pe afară sau să intri în localuri publice (cofetării – erau 2 în oraş!).
Multe s-ar putea scrie despre copilăria şi adolescenţa noastră şi poate că vreun coleg talentat o va şi face, cândva.
Acum însă doresc să revin la evenimentul revederii după 50 de ani. Organizată excepţional, până şi în cele mai mici detalii, aceasta a fost ca un vis şi a trecut prea repede.
Se cuvine să-i mulţumim întâi Bunului Dumnezeu că ne-a dat viaţă şi am ajuns la aceşti ani frumoşi, având fericirea de a ne revedea câţiva dascăli dragi şi a ne îmbrăţişa, plângând şi râzând de bucurie, cu peste 120 de colegi de la ambele licee...
Se cuvine apoi să mulţumim şi să aducem laudă colegilor organizatori ai acestui mare eveniment, care de peste un an de zile, au făcut eforturi sufleteşti şi materiale pentru a anunţa şi a determina să se participe neapărat la festivitatea de la şcoală şi apoi la banchetul de la restaurantul „Cora”. Toate cele 8 clase de absolvenţi au avut reprezentanţi în comitetul de organizare, dar greul l-au dus colegii: Monica Scrabel, Liana Rusu, Liana Lupşa, Bujor Traian, Mânecan Ioan, Smaranda Peter, Titus Păştean şi alţii.
Au alergat, s-au zbătut şi au reuşit cu prisosinţă! Le mulţumim cu toţii şi este o onoare pentru noi prietenia şi colegialitatea pe care au dovedit-o pentru fiecare din cei peste 130 de participanţi la banchet. S-au purtat simplu şi modest, dovedind din plin buna educaţie a şcolii noastre de altădată, făcându-ne să ne simţim tare bine. Am fost fericiţi şi, aşa cum spunea colega Livia Andreica, am fost tare tineri, ca atunci la absolvire, în... 1966...
Am dansat cu mare bucurie, muzica fiind de foarte bună calitate, ore întregi (6-7 ore) nu ne-am oprit aproape deloc, sala fiind neîncăpătoare pentru euforia şi bucuria noastră. Unii ne-am descătuşat energia şi „dorul” (nefiind pe-acasă de ani de zile...), alţii n-au mai încetat a-şi spune regretul că n-au fost şi la celelalte revederi, iar cei care au încă bucuria de a fi cu partenerii dragi au dansat ca „pe vremuri...”, adorându-şi „jumătăţile” cu care convieţuiesc chiar şi de peste 30-35 de ani! Ne-am bucurat de bucuria lor, am cântat, ne-am îmbrăţişat, ne-am povestit vieţile, ne-am promis că vom fi iar împreună, de-acum în fiecare an, în prima sâmbătă a lunii iunie şi ne-am despărţit, cu greu, simţind sincer că prieteniile s-au reînnodat şi mai ales că nu suntem bătrâni.
Suntem o generaţie de oameni răbdători şi tenace, disciplinaţi şi iubitori de cunoaştere, avem colegi care au făcut cercetare ştiinţifică în ţară şi străinătate, matematicieni, fizicieni, doctori, chimişti, profesori, ingineri, economişti, ofiţeri superiori, avem asistente medicale cu suflet mare, funcţionari capabili, contabile deştepte, avocaţi renumiţi şi oameni de afaceri harnici, astăzi însă aproape toţi cu acelaşi statut: pensionari, dar încă plini de elan şi speranţe şi, chiar dacă unii sunt bolnavi sau singuri, se bucură de viaţă, marele dar dat nouă de Dumnezeu.
Ne vom aminti mereu cu bucurie de acest splendid eveniment al vieţilor noastre (nerepetabile) şi ne vom gândi cu respect şi recunoştinţă la marii noştri profesori, cu iubire şi preţuire la colegii organizatori şi cu dragoste şi credinţă mare la Domnul nostru Iisus Hristos, care a rânduit pentru noi acest frumos eveniment, dându-ne putere şi înţelepciune să participăm în număr mare şi să ne umplem sufletele de bucurie.
Un cuvânt special de apreciere pentru colegii nemţi, care au venit din Germania şi care au dansat non-stop, cu mare drag şi s-au simţit minunat cu noi toţi, fiind într-o formă de invidiat.
Încă o dată mulşumim profesorilor prezenţi (doamnele: Tretim, Bîrsan, Gabor, Giurgea, Purcelean, Torok, domnii Marica, Cosma şi Toma), mulţumim părintelui Nicolae Feier pentru slujba de pomenire a dascălilor şi colegilor noştri plecaţi în veşnicie, mulţumim d-nei director Mucea Gabriela că ne-a deschis sala festivă, unde am intrat cântând (ca pe vremuri) „Gaudeamus igitur” şi că ne-a întâmpinat cu cuvinte pline de căldură, mulţumim personalului de la restaurantul nostru „Cora” (unde ne revedem mereu), mulţumim fotografului şi tânărului DJ care a găsit o muzică bună, pe gustul nostru şi încă o dată mulţumim bunilor noştri colegi, care au organizat, la superlativ, revederea!
„Iar la anul care vine,/ Precis ne va fi tot bine!/ O petrecere frumoas/ Iar ne va uni Acasă!
Doamne ajută!
Cu respect şi mulţumiri,
Garofiţa Popandron