Religie

Sfânta noastră Biserică prăznuieşte în fiecare an, la data de 8 septembrie, Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, sărbătoare cu înţelepciune numită de poporul nostru dreptcredincios Sfânta...
Sărbătoare de excepţie la Archiud. Duminică, 1 septembrie, a fost ultima slujire a preotului Vasile Gavril Blaga la Sf. Biserică din localitate. Iată că încet-încet au trecut 40 ani şi 8 luni de la...
Textul Evangheliei la duminica unsprezecea de după Rusalii:,,Asemănatu-s-a împărăţia cerurilor cu un împărat care a vrut să se socotească cu slugile sale. Şi începând el să facă socoteala, i s-a adus...
Biserica Bunavestire Bistrița a fost binecuvântată cu o vizită pastorală a episcopului Eparhiei de Cluj-Gherla - PS Florentin Crihălmeanu, la invitația pr. protopop Ioan Vasile Frișan. Acesta a fost...
Invitaţie La programul spiritual şi momentul de comuniune fraternă organizat cu ocazia vizitei pastorale a Preasfinţiei Sale Florentin Crihălmeanu la Biserica Greco-Catolică „Buna Vestire” Bistriţa...
Preoții din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonați de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 9-a după Rusalii în Parohia Runcu Salvei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în...
Invitaţie Cu bucurie duhovnicească, vă invităm să luaţi parte la resfinţirea Bisericii Parohiale din Chiraleş care va avea loc sâmbătă, 17 august 2019, începând cu ora 9. Resfinţirea Sfântului Locaş...
Marele praznic al Schimbării la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost sărbătorit în mod deosebit de credincioșii din județul Bistrița-Năsăud, care au participat în număr mare la hramul...
Biserica Ortodoxă Română sărbătorește la 6 august Schimbarea la Față a Domnului, iar această minune ne este descrisă de evangheliştii sinpotici şi este ultima sărbătoare împărătească a anului...
Textul Evangheliei duminicii a şaptea de după Rusalii: „În vremea aceea, pe când trecea Iisus, s-au luat după Dânsul doi orbi; aceştia strigau şi ziceau: miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar...
Parohiile Ilva Mică Someş, Ilva Mică I şi Lunca Ilvei au organizat marţi, 30 iulie 2019, un pelerinaj de o zi la mănăstirile din Bucovina înscrise în Patromoniul cultural naţional al României. Astfel...
Cu bucurie duhovnicească Vă invităm să luaţi parte la Hramul Bisericii Parohiale din localitatea Spermezeu, jud. Bistriţa-Năsăud, care va avea loc duminică, 4 august 2019, începând cu ora 10.00....
Sâmbătă,  27 iulie, zi în care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sf. Mare Mc. și Tămăduitor Pantelimon, al medicilor ocrotitor și al bolnavilor vindecător, în Parohia Ortodoxă Agrișul, la biserica...
Textul Evangheliei Duminicii a şasea de după Rusalii:  „În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi s-a întors în oraşul Său. Şi iată că I-au adus pe un slăbănog, care zăcea...
Este greu? Nimic nu este greu, atunci când ne comparăm greutatea cu cea a crucii purtate de Hristos pe umeri spre Golgota!
 
Se pomeneşte în fiecare an la data de 20 iulie.Cu viaţa,învățătura și faptele sfântului Ilie ne întâlnim în cartea a treia a Regilor în capitolele 17 și 18,precum şi în cartea a patra Regilor.Însă...

Pagini

Subscribe to Religie
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5