Reflecţii ortodoxe

Dacă binele desăvârşit este Dumnezeu Cel infinit, omul care tinde spre bine la nesfârşit, dovedeşte prin acesta că participă la Dumnezeu, că asupra lui se exercită forţa binelui, că este într-o legătură mereu sporită cu Dumnezeu. Iar cum forţa binelui nu se poate exercita fizic, ci spiritual, prin aceea că o persoană îşi face simţită bunătatea asupra altuia, faptul că omul tinde spre bine arată că Dumnezeu Cel personal îşi face simţită într-un fel tainic, bunătatea în firea omenească. Dacă desăvârşirea în bine este fără hotar, pentru că ceea ce este mărginit în bine are chiar în aceasta o nedesăvârşire, virtutea ca drum spre desăvârşire nu are niciun hotar. Virtutea nu are hotar pentru că ea nu este decât forma concretă personalizată a binelui, mereu în înaintare prin voinţă. Deci, în virtute este inclusă voinţa persoanei omeneşti de a înfăptui în mod neîntrerupt şi în mai mare măsură binele. Aceasta înseamnă că nici Dumnezeu nu este lipsit de voinţa Lui personală de a fi bun, dar, odată ce în Dumnezeu binele este desăvârşit, voinţa Lui de a fi bun este una cu voinţa de a rămâne în această desăvârşire. La El binele desăvârşit şi voinţa de a rămâne în el coincid. Binele ne deschide orizontul infinităţii, ne atrage spre el sau ne aşază şi ne ţine în el. Dumnezeu fiind binele infinit în veci, iar noi tinzând la nesfârşit spre această infinitate, fără să o putem atinge în aşa fel ca să nu mai dorim să tindem mai sus. El ne este transcendent nouă, sau este pe o treaptă dincolo de putinţa noastră de a ne sălta pe ea. Dar pe de altă parte, suntem într-o legătură cu transcendenţa Lui, întrucât ea exercită o atracţie asupra noastră.

Prin Sfintele Taine ale Bisericii dobândim nu numai puterea lui Hristos, care ne întăreşte împotriva păcatelor şi pentru creşterea în virtute, ci şi o cunoştinţă mai înaltă a lui Dumnezeu, prin credinţă, bazată pe experienţa vieţii lui Hristos primită în Sfintele Taine.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5