Rebreniana la Cuibul Visurilor din Maieru

Dan Popescu

La „Cuibul Visurilor” din Maieru s-a desfăşurat a treia etapă din circuitul de trei zile a „Rebrenianei”, primele două zile având loc la Bistriţa şi Chiuza. Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, Societatea Scriitorilor din BN, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Centrul Cultural Chiuza şi Muzeul „Cuibul Visurilor” din Maieru, au organizat un colocviu cu tema „Biografismul în evaluarea operei rebreniene”, cu o participare selectă, prof. univ. dr. Constantin Cubleşan, critic literar din Cluj, prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, critic literar din Cluj, prof. univ. dr. Ion Simuţ, critic literar din Oradea şi modelatorii prof. Andrei Moldovan, critic literar şi părintele Ioan Pintea, poet, directorul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” din Bistriţa. Au fost prezenţi intelectuali, scriitori, cadre didactice din Maieru şi Rodna, în total 40 de iubitori şi consumatori de literatură. Ca o notă inedită, a mai participat un grup de opt preoţi ortodocşi, care participase ceva mai devreme, la Centrul Catehetic „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Maieru, la un colocviu interesant pe tema cărţii asistentului universitar doctor Răzvan Brundiu, „Incinerarea-provocare misionară sau contramărturie creştină”, apărută la editura „Reîntregirea”, Alba Iulia, 2017, grupul fiind coordonat de preotul prof. univ. dr. Mihai Himcinshi, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. I-am văzut pe preoţii Dan Cismaş, Ioan Lăpuşte, Lazăr Nechita, Gh. Ganea, Vasile Ureche, Paul Gavriloaie, Alex. Buia, Petru Zinveliu.
Au mai venit la Cuib prof. Raluca Baciu, directoarea liceului din Lechinţa, scriitorul Mircea Daroşi. Primarul Maierului, teologul Vasile Borş, a prezentat un cald salut de bun venit oaspeţilor, iar subsemnatul am prezentat, de asemenea, salutul de bun venit, mulţumiri pentru paticipare şi un scurt istoric al Muzeului nostru. Invitatul de marcă a fost reputatul profesor şi scriitor, domnul Sever Ursa, ctitorul Muzeului „Cuibul Visurilor”, acum 60 de ani, de asemenea, ctitorul „Casei Rebreanu” de la Prislop, prieten apropiat al familiei Rebreanu.
A fost un regal Rebreanu care a demonstrat arta vorbirii despre literatură. Liviu Rebreanu are o vioiciune neatinsă de alţi consacraţi scriitori, are o solidă agerime în concepţia scrisului său, practic Rebreanu a vrut să arate că literatura despre ţărani nu trebuie neapărat să îmbrace haina semănătoristă. Eugen Lovinescu are dreptate când afirmă, „Liviu Rebreanu a ridicat cele mai mari construcţii epice din literatura noastră pe care modernismul liric nu le putea nici măcar înţelege.” Până la Liviu Rebreanu observăm o tentă de idealizare a ţăranului, semănătorismul, la începutul secolului, venise ca o imagine idilică a satului românesc, văzut ca ultimul refugiu al purităţii şi al naturalului, atunci când lumea înconjurătoare era ameninţată de artificial şi de corupţia citadină. Era un idealism cu tuşă iluministă, în zodia lui Rousseau şi un fel de naivitate romantică, desuetă. Rebreanu calcă efectiv pe această lume anulând-o practic şi ne dă imaginea realei lumi a satului, cu instincte puternice, violenţă fizică. La Rebreanu avem o schimbare de atitudine, omul elementar nu mai era creionat printr-un caracter mistic şi eroic, aşa cum întâlnisem la Gîrleanu, Sadoveanu sau Sandu-Aldea, ci era văzut acum într-o umilă şi precară realitate socială, fără sentimentalitate, în imagini crude, însă cu o forţă de observaţie incisivă. Rebreanu a dat literaturii româneşti primele ei mari construcţii epice.
Prof. univ. Ion Simuţ pune accent pe sentimentul vinei lui Rebreanu şi pe cel de disculpare. „Cum să fie scrisul o revanşă?” Avem oare un „masochism moral?” Nichifor Crainic, poetul şesurilor natale, „a fost un mare oponent al lui Rebreanu în primirea acestuia în Academia Română.” Prof. univ. Constantin Cubleşan, ne spune, „Rebreanu a fost un om foarte corect toată viaţa, echilibrat moral, cu o biografie zbuciumată...biograficul joacă un rol foarte important în opera unui scriitor...Literatura este o reprezentare a vieţii.” Prof. univ. Ovidiu Pecican, om care ne-a purtat şi prin arta zâmbetului sănătos, arată că, „Biografia este indispensabilă de înţelegere a operei scriitorului”, iar „sentimentul de vinovăţie dă complexitate vieţii.” Ne-a purtat puţin prin Dostoievschi, concluzionând, „Biografia este esenţială,” şi ne-a mai vorbit despre „cultura vinovăţiei”. Poetul Ioan Pintea a fost de acord, „biograficul creşte opera”. Ne-a amintit că „se împlinesc o sută de ani de la execuţia lui Emil Rebreanu.” Dânsul s-a mai pliat puţin „În căutarea timpului pierdut” al lui Proust. Criticul literar Andrei Moldovan a condus cu calm şi eleganţă evenimentul, vorbindu-ne, între altele, despre „transpunerea fiinţei în alte dimensiuni.” Au mai luat cuvântul Iacob Naroş, Icu Crăciun, Floarea Pleş, Ioan Seni, colonelul Ioan Boţan şi din nou primarul Vasile Borş, acesta spunându-ne, „Satul Maieru este un sat aşezat în formă de Cruce.” Ne-a vorbit şi despre „calvarul acestui neam” şi ne-a recitat cunoscuta poezie a lui Adrian Păunescu, „Adio mamă patrie, adio”, în poezia aceasta un vers este şocant, „Drum bun popor român pierdut la un pariu.” Şi în fine, cunoscutul profesor şi scriitor măierean, domnul Sever Ursa, ctitorul acestui muzeu şi conducătorul lui remarcabil timp de 59 de ani. „Sunt copleşit de respectul care mi s-a adus ca dascăl şi ca jurnalist. Sunt un om care a trăit o copilărie tristă. Vă mulţumesc pentru prezenţă şi vă rog să veniţi şi peste zece ani.” Şi ca un simbol,
„Ca un astru Ioane
Te vei naşte-n lume,
Cu cărţile tale
Nume fără nume.”
În fascinantul Cuib cu amintiri Liviu Rebreanu este Rege. Construcţia sa monumentală înfruntă timpul, iar ţăranul român rămâne pentru dânsul unica realitate permanentă.
Toţi am părăsit Cuibul Visurilor încântaţi că am mai pus un gram de frumos existenţei noastre spirituale. Cineva era totuşi trist. Cuibul era trist pentru că rămânea iar singur, fără prietenii lui. Speranţa însă ne ţine totdeauna sus. Şi Cuibul ştie aceasta.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5