Rătăcirile unui scrib (7)

Se amesteca ziua şi noaptea, când am ajuns împreună cu Ceiu la pensiunea Tic-Tac, de pe malul râului. Totul părea taciturn şi misterios precum urbea. Am ajuns pe un caldarâm pietruit proaspăt, iar la intrare erau spânzurate două felinare pline cu petrol lampant.
- Intru eu cel dintâi, după obiceiul locului, spuse Ceiu, de-acum înveselit.
M-am oprit în pragul încăperii, aruncând ochii în stânga şi dreapta. Era o ordine desăvârşită. De o parte şi de alta a pensiunii erau două mese masive din stejar, iar înspre pereţi, în loc de scaune, erau aşezate laiţe dintr-un capăt la altul. Mai înspre fereastra pensiunii se vedeau un acordeon, o ţitără şi un ţambal.
- „Oaspeţi de vază are Klein”, mârâi un om rotofei, cu mâinile osoase şi faţa ciupită de vărsat. Apoi dispăru din faţa ochilor, intrând înveselit în vreo magazioară, unde poate ţinea bunătăţile. Câteva clipe am rămas singuri să ne adunăm gândurile, apoi Ceiu îşi desfăcu chimirul cu care era încins, privindu-şi banii din pungă şi exclamă:
- Avem de unde petrece, cu grijă, scoţându-şi banii.
- Ce-ar dori prietenul meu?, scribalău.
- Ce se pune pe masă, am răspuns.
Uşa pensiunii s-a deschis, forţată de cineva cu putere de urs, iar un malac de om cu ochii băgaţi în orbite şi înroşit de nesomn, s-a târât alene, până în faţa noastră.
- Bună ziuă, oameni buni. Despre mine să ştiţi că sunt sănătos tun, deşi tot singur am rămas, că nu mi-am aflat muiere până acum. Cam greu trece timpul, însă mă dreg cu tărie şi adorm liniştit.
- Mai tragi din rindea, fătul meu?, îl întrebă Ceiu, puţin îngândurat.
- Cam rar. Acum am făcut un târg şi am ceva parale de cheltuit.
- Treci la locul tău, îi porunci Ceiu.
După câteva momente îşi face apariţia o fetişcană blondă, ţinând între mâini două vase de lut şi zâmbind, le aşeză dinaintea noastră.
- Din partea stăpânului. Apoi, dispăru de unde a venit, legănându-se sub ochii pofticioşi ai noştri şi a altor petrecăreţi adunaţi între timp în pensiune.
În câteva clipe, o altă fată a apărut, aducând la masă, ţinând în mâini două salate de varză murată. Iar în urma ei, stăpânul aducând un vas destul de mare de lut plin cu mâncare gătită, încă aburindă.
În câteva clipe pensiunea s-a umplut de mirosul mâncării pusă dinaintea noastră.
- Poftiţi la gulaş secuiesc!, ne îndeamnă Klein.
- Cu mare plăcere, i-a răspuns Ceiu.
În surdină se auzea taraful muzicanţilor sosiţi de curând acolo. Nu puteam pricepe faptul, cum de în cârciumă era atâta linişte, vorbindu-se doar în şoaptă. N-am întrebat pe cineva pentru a afla acest secret.
La sfârşitul mesei a apărut o tânără brunetă, ţinând în mâini două sticle îmbrăcate în nuiele de salcie, pline cu vin vechi.
- Să ne bucurăm de viaţă, ne ură Klein.
- Să ne…, răspunse Ceiu.
Se întoarse spre mine şi-mi şopti: „Alese una din două!”
(va urma)
Gavrilă Florea