Rata sinuciderilor din Bistriţa-Năsăud – 12 dintr-o sută de mii de locuitori

Un cetăţean român îşi ia viaţa la fiecare trei ore. Cele mai multe sinucideri sunt în Harghita şi Ilfov, cele mai puţine în Maramureş, scriu jurnaliştii d ela Evenimentul Zilei. Potrivit sursei citate, sinucigaşii sunt şi inventivi, bistriţeanul Sorin Stan (43 ani), agent de vânzări, fiind dat drept “exemplu” pentru modul în care, în iulie, s-a autoelectrotat în cadă cu un mixer.
Cele mai multe cazuri de suicid s-au înregistrat în 2010, când s-au înregistrat 3.050 decese. Anul trecut au fost 2.874 de cazuri, aşa cum reiese din datele centralizate de Institului de Medicină Legală "Mina Minovici", citate de Evenimentul Zilei.
Media naţională este de 13 sinucigaşi la o sută de mii de locuitori, ceea ce ne situează puţin sub media europeană. Pe primul loc în UE la sinucideri sunt ungurii, urmaţi de finlandezi şi francezi. Pe ultimele locuri sunt britanicii, italienii şi grecii.

Metoda preferată de români de a-şi pune capăt zilelor este prin spânzurare, iar cei mai mulţi autori sunt bărbaţi. Cele mai multe decese prin suicid se produc la început de săptămână, în primele două zile de după week-end, respectiv luni şi marţi.
Pe judeţe, cele mai multe cazuri de sinucidere se petrec în Harghita - 31,21; Ilfov – 29,09; Satu Mare - 25,94; Covasna – 25,24; Mureş – 22,62, iar cele mai puţine în Maramureş - 8,85 şi Cluj – 9,71. “Numărul mare de sinucigaşi din judeţele cu populaţie maghiară (Harghita, Covasna, Mureş) este explicat "prin studii care au demonstrat că această genă are o chemare spre acest gest", ne-a explicat psihiatrul Gabriel Diaconu”, scrie jurnaliştii de la EvZ.
În Bistriţa-Năsăud, rata sinuciderilor este de 12,23, la nivel apropiat cu Braşov, Vâlcea, Buzău, Alba.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5