Radu Moldovan: Sper ca în iunie 2015 să inaugurăm Centrul Cultural Multifuncţional

Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, consideră că cel mai probabil reabilitarea Cinematografului Dacia şi transformarea acestuia într-un centru cultural multifuncţional se va încheia în vara anului viitor. Centrul Cultural Multifuncţional va purta numele Valeriei Peter Predescu, emblem a culturii tradiţionale bistriţene, în timp ce pentru sala de cinematograf va fi iniţiat un concurs online de către Consiliul Judeţean.
“Avem în momentul de faţă o companie care a câştigat licitaţia pentru prima parte a proiectului – sălile A şi C, plus şarpantă şi interior. Iniţial, valoarea estimată a proiectantului era de 2,5 milioane lei, dar costul lucrărilor a ajuns, în urma licitaţilor, la 1,450 milioane lei. Au fost 10 companii care au participat la licitaţie. Imobil Dan este firma care a câştigat licitaţia şi care va începe lucrul cât de repede. Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat în zilele următoare, perioada de execuţie fiind de 12 luni.
I-am rugat pe cei de la Imobil Dan să înceapă cu şarpanta, pentru că plouă în foarte multe locuri, pentru a securiza clădirea, apoi pe exterior”, a declarat Radu Moldovan, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit acestuia, Sala A (de proiecţii) va fi transformată în sală de spectacole, prin mărirea scenei, iar Sala C va deveni sală de repetiţii. De latfel, odată cu finalizarea proiectului se doreşte înfiinţarea unei formaţii de dansuri profesioniste a judeţului Bistriţa-Năsăud, care să încununeze, alături de orchestra profesionistă şi de interpreţi, Ansamblul Profesionist “Dor Românesc”.

***
În ceea ce priveşte sala B, preşedintele administraţiei judeţene a anunţat că la proxima rectificare bugetară vor fi alocaţi bani pentru elaborarea studiului de fezabilitate, mai ales că din suma prevăzută de 2,5 milioane lei au fost economisit, în urma licitaţiei, circa 1 milion lei.
“Am înţeles că sunt doar 2 firme care sunt specializate pe proiectare săli de film etc. Urmează să scoatem la licitaţie un studiu de fezabilitate pentru cealaltă parte, iar apoi la licitaţie lucrările. (…) Toată investiţia o va face Consiliul Judeţean, vom avea un parteneriat, un protocol cu RADEF România Film, după modelul celor de la Consiliul Judeţean Mureş, iar RADEF ne va furniza filme, pentru că pot obţine preţuri foarte bune la distribuţie. Noi vom gestiona tot complexul cultural multifuncţional, iar în urma eliminării costurilor, 60% din profit va fi la Consiliul Judeţean, iar 40% la RADEF”, a precizat Radu Moldovan.

***
Recompartimentări, atât la parter, cât şi la etaj (birouri, grupuri sanitare, depozite etc.), realizarea unui corp nou de legătură între holul de acces şi scenă, scări şi rampe de acces în clădire, o cafenea, o terasă etc., sunt ideile care vor schimba la faţă o clădire emblematică pentru trecutul nu foarte îndepărtat al urbei.

Comentarii

24/06/14 12:19
Vizitator

La Bistrita lipseste un cinematograf modern, dar cu toate astea se insista pe transformarea salii mari de la “Dacia” in sala de spectacole, desi aceasta nu are scena si nici posibilitate de extindere. In schimb, la Bistrita a existat sala festiva de la Casa Tineretului, cu scena pentru spectacole, prevazuta cu turnul scenei si spatii laterale pentru culise, pe care au transformat-o in sala de curs pentru o sectie a UBB, cu toate ca acea extensie universitara pute fi gazduita in cladirea de pe str. Ursului (in spatele blocului turn din Decebal) care dispunea de spatii special construite inainte de 1989 pentru o sectie de subingineri a Politehnicii din Cluj. Revenind la cinematograf, este adevarat ca sala B de la cinema Dacia, e prevazuta sa ramana cu destinatia de cinema, numai ca de modernizarea ei ar trebui facuta odata cu renovarea intregului ansamblu. In legatura cu denumirea partii de cinema, aceasta ar putea sa poarte numele regretatului actor de teatru si film “Ion Fiscuteanu” nascut pe meleagurile judetului Bistrita-Nasaud. Acesta a facut un rol memorabil in filmul "Moartea domnului Lăzărescu", regizat de Cristi Puiu în 2005. Filmul a dobandit multiple premii, dintre care cea mai importantă distincție fiind Premiul „Un certain Regard” la Festivalul de la Cannes (2006).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5