Radu Moldovan (preşedinte PSD BN): Susţin decizia partidului în cazul Mircea Geoană

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, consideră că decizia Comisiei de Integritate ş Arbitraj a PSD, reunită la finele săptămânii, de a propune excluderea din partid a lui Mircea Geoană, vine ca urmare a încălcării Statului PSD de către acesta.

„Consider că deciziile luate în forurile statutare ale Partidul Social Democrat trebuie respectate de toţi membrii partidului, indiferent de care este numele acestora. În condiţiile în care a existat o decizie a Biroului Permanent Naţional privind funcţia deţinută de PSD, de preşedinte al Senatului, ar fi fost bine ca aceasta să fie respectată. Aceasta ar fi fost singura atitudine corectă din partea domnului Mircea Geoană”, precizează Radu Moldovan, prin intermediul unui comunicat de presă.

„În condiţiile refuzului domnului Geoană de a respecta această decizie, Comisia de Integritate Morală şi Arbitraj a PSD nu a putut face altceva decât să se raporteze la Statutul PSD. În rest, orice alte comentarii sunt inutile, iar votul categoric din cadrul Comisiei arată ceea ce partidul simte. PSD nu îşi permite în aceste moment, când este nevoie de un front unit în partid şi în opoziţie, să nu fie consecvent cu propriile decizii. Lipsa de consecvenţă ar da un semnal extrem de prost pentru electorat”, argumentează liderul filialei judeţene a PSD.

Comentarii

16/11/11 20:08
Perpessicius

Aveti grija si mai cititi istoria fratilor!Iulius Cezar spunea:”Dezbina si cucereste!”-nu vedeti ca asta se intampla cand mai este putin pana la alegeri si nu veti fi in stare sa va reformati?Marinarul chior se uita in ochean si va pierde in ocean cata vreme voi va certati!Domnu Radu ai grija si mediteaza cata vreme A.H. iti sufla in vuvuzea si mediteaza ca astia va jongleaza!Fa pe instalatorul de succes Super Mario si,,instaleaza”ceva mai de succes ca P.R. de tras ti-ai tras!Sa nu te trezesti urmatorul pe faras!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5