Proiect tehnic finalizat pentru Complexul Sportiv Multifuncţional din Năsăud! Urmează începerea lucrărilor

Primarul Năsăudului, Dorin Vlaşin, aşteaptă ca, în perioada imediat următoare, Compania Naţională de Investiţii să dea ordinul de începere a lucrărilor pentru Complexul Sportiv Multifuncţional. Este un proiect cu o valoare de aproximativ 38 milioane lei, licitaţia fiind adjudecată de MIS Grup.

„În urmă cu aproximativ 10 zile am eliberat autorizaţia de construire şi am obţinut toate avizele, s-a finalizat proiectul tehnic şi, ulterior, urmează să avem o întâlnire la Compania Naţională de Investiţii, la finanţator, urmând să se stabilească data exactă a începerii acestui obiectiv. Vorbim de o investiţie care a luat naştere în urmă cu aproximativ zece ani. Din păcate, lucrurile se mişcă foarte greu, de la demararea unui obiectiv şi până la materializarea lui e o cale foarte lungă. Sper ca pe viitor proiectele să se implementeze mai simplu, fără atâta birocraţie”, a declarat primarul Dorin Vlaşin.

Noul complex sportiv care se va construi în orașul Năsăud va fi alcătuit din mai multe corpuri de clădire dar și terenuri exterioare, fiind un complex multifuncțional.

Clădirea principală va adăposti un bazin de înot (cu dimensiunea 25m x 12.5m) cu vestiare, inclusiv pentru bazinele exterioare, gradene pentru spectatori (150 de locuri), zonă de recuperare pentru sportivi (cu saună uscată și saună umedă), cabinet medical, zonă de alimentație publică, sală de fitness și sală pentru tenis de masă.

Cel de-al doilea corp de clădire este destinat cursurilor pentru copii și dispune de 3 săli unde aceștia se pot înscrie în cluburi de pictură, de șah și de fotografie. Adiacent terenurilor de sport va fi un alt corp de clădire care va adăposti două vestiare de câte 40 de locuri fiecare, un depozit pentru materiale sportive și un magazin cu terasa acoperită.

Complexul va beneficia de mai multe terenuri exterioare, respectiv un teren pentru mini-fotbal, un teren pentru tenis, un teren multifuncțional pentru volei și baschet, pistă de skateboard, gradene exterioare pentru spectatori și două bazine exterioare (unul pentru copii cu adâncimi între 0,4m și 0.9m și unul pentru adulți cu o adâncime de 1,5m)
Obiectivul de investiții va avea și un total de 152 de locuri de parcare.

Termenul de finalizare a investiţiei este de 36 de luni din care 4 luni proiectare, contractul fiind semnat, în urma procedurii de achiziţie publică, cu MIS Grup.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5