Profesorul Vasile Bârte a plecat în veşnicie

Am aflat de pe pagina de socializare a comunei Rebra, că profesorul Vasile Bârte a plecat în veşnicie. Vestea m-a întristat şi nu ştiu a câta oară am urât distanţa mare care mă desparte de bucuriile ori tristeţile celor care au făcut parte din viaţa mea, celor apropiaţi şi dragi mie.

Am privit în oglinda timpului şi încet-încet durerea m-a luat de mână şi m-a purtat pe tărâmul amintirilor. M-am văzut mică, slăbuţă în prima zi când am păşit pe porţile şcolii din satul meu natal, alături de ceilalţi copii, toţi îmbrăcaţi în costume naţionale, cu opinci, cu trăistuţe, dar mai ales cu chipuri întrebătoare, mirate, temătoare.

În clasa în care am fost repartizată aveam doi băieţi gemeni: Ionică şi Vasile Bârte. Primul timid, retras, temător, cel de-al doilea era vesel, isteţ, spontan, cu multă personalitate, însetat de a descoperi, de a şti cât mai multe lucruri despre lumea în care trăia. Îi uimea pe toţi din jurul lui cu siguranţa cu care se exprima, cu care îşi apăra punctele de vedere susţinute de el, dar mai ales cu dorinţa cu care asimila tainele ce se aflau ascunse între coperţile cărţilor. La momentul respectiv mă întrebam de ce colegul meu pune atâtea întrebări doamnei învăţătoare şi mă minunam cât de sigur şi hotărât răspundea la orice întrebare pusă de aceasta.

După doi ani, eu am fost nevoită să plec din locurile care îmi erau atât de dragi şi m-am întors când eram adolescentă. Copiii de altă dată erau tineri cu vise, năzuiţe, speranţe. Rebrenii s-au mândrit cu prima generaţie de absolvenţi de liceu care au intrat toţi la facultate sau instituţii de învăţământ postliceale. Vasile Bârte era unul din tinerii cu care locuitorii comunei Rebra se mândrea. A urmat facultatea de istorie-geografie la Suceava, apoi s-a întors în satul lui ca profesor unde de-a lungul anilor a format şi educat generaţii de copii, implicându-se în viaţa comunităţii, a înţeles greutăţile şi grijile sătenilor şi i-a spijinit.

Ca directorul al şcolii din Rebra a iniţiat proiecte pentru a promova imaginea acesteia, a cadrelor didactice a comunităţii. S-a zbătut să creeze lucruri bune şi frumoase şi orice dezamăgire la făcut să fie mai puternic . Şi-a păstrat sufletul curat, şi-a exprimat sentimentele deschis, a ocrotit viaţa copiilor şi visurile acestora, a dăruit soţiei, copiilor, nepoatelor sale bucurie şi lumină. A dăruit tuturor fără să ceară nimic înapoi, a investit în copii dragoste, speranţe fără să aştepte mulţumiri.

Din păcate viaţa nu durează o veşnicie şi este trist că cele mai frumoase lucruri din viaţa celor apropiaţi nouă ni le amintim după ce aceştia nu mai sunt printre noi. Profesorul Vasile Bârte a fost un om de omenie, un dascăl de excepţie, un soţ iubitor, un părinte exemplu nu numai pentru copiii săi ci şi pentru cei care învăţau la şcoala pe care el a slujit-o cu devotament .

Profesorul Vasile Bârte a fost o personalitate a Rebrei care a dăruit elevilor odată cu înţelepciunea şi dragostea pentru geografie şi o fărâmă din sufletul său care va rămâne ca o comoară de suflet românesc.

Destinul profesorului Vasile Bârte se aseamănă cu cel al unui pom în iarnă. Din păcate ramurile lui s-au uscat pentru totdeauna. Şi-a ales plecarea din mijlocul nostru în anotimpul ninsorilor, în timpul sărbătorilor de iarnă. A urcat spre infinitul cerului, a plecat în veşnicie însoţit de colindele strămoşilor pe care le-a preţuit cu pioşenie. A plecat lăsând în inimile rebrenilor o profundă durere.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dora Alina Romanescu