Profesorul năsăudean Ioan Lăpușneanu, vocea unei conștiințe, la zece ani de la plecarea spre ceruri

S-au împlinit zece ani de când ilustrul profesor năsăudean, jurnalist, scriitor și astrist, studiază la Biblioteca cerească, cu gândul la cei dragi în mijlocul cărora și-a petrecut viața, rămânând mereu sufletul în sufletul neamului meu.
Un dascăl hotărât, bine documentat, blând, răbdător, modest, mereu cu zâmbetul pe buze, un om competent, delicat și vertical ce-și dădea singur de lucru în favoarea școlii și culturii năsăudene. Un model de intelectual ce s-a menținut mereu tânăr alergând pe terenul culturii prin Astra, a cărui membru fondator a fost alături de alți colegi de breaslă care au pus suflet în tot ce făceau, orientând elevii spre fapte mari și răspândirea luminii cunoașterii.
Ioan Lăpușneanu te atrăgea prin dar și har, acela de a plăcea, de a captiva și încânta.
Cartea pentru el a fost o sărbătoare a sufletului, dând valoare trecutului și prezentului, așezând pe hârtie doar ceea ce simte, adică trăirile lui de suflet, cu mesaje transmise din adâncul ființei sale construind adevărate edificii spirituale, retrăind ceva ce a crescut în sine-iubirea și morala creștină, înțelepciunea, adevărul, bunătatea și dreptatea. Darul de a comunica prin scris a fost pentru el un proces continuu, fiind omul ce merită sărbătorit mai des. Elegant în expresie, înțelept, implicat, jovial sunt atribute ce-i conturează profilul.
Simbolul faptelor sale sunt cele patru cărți editate, ce emit judecăți de valoare cum sunt „Himere din Țara cu dor”, volum omagial dedicat fostului său profesor Octavian Ruleanu, scris în colaborare cu alți elevi ai cunoscutului profesor, Emil Rebreanu - eroul de la Ghimeș-Făget, „Școala năsăudeană (postume)” și „Cetățeni de onoare ai orașului Năsăud”, cărți bazate pe ample cercetări spre cunoașterea realității istorice, sămânța neamului, iubirea de oamenii ce au călcat pe acest pământ, cărți ce aduc în actualitate valori de altădată și vindecă suflete.
În memoria colegului nostru, în data de 29 iulie a.c. la Muzeul Grăniceresc, începând cu ora 12, vom avea o întâlnire comemorativă cu colegii de breaslă, astriștii năsăudeni și colegi în ale scrisului aducându-l pe Ioan Lăpușneanu câteva momente în mjlocul nostru, dovadă că nu l-am uitat și-l vom păstra mereu în suflet, până ne vom întâlni într-un alt univers, sub alte stele unde nu există moarte, nici lacrimi, nici suspin.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5