Moment omagial excepţional

Profesorul, compozitorul şi dirijorul Vasile Parasca

Emoţii de primăvară!
Un anotimp care deşi se repetă, farmecul lui este de fiecare dată altul, altă strălucire, altă bucurie, alt parfum, alte evenimente…
Un anotimp care îşi împlineşte menirea sa sfântă de a aduce viaţă…
Genialul creator al universului oferă în dar omului, în fiecare primăvară, bucuria miracolului reînvierii sale, ca şi a naturii. Nimic nu este întâmplător, nici venirea pe lume a omului.
Povestea vieţii profesorului, compozitorului şi dirijorului Vasile Parasca a început la Rusu Bârgăului, în urmă cu 100 de primăveri, în anul 1913. A venit pe lume uimit, dar hotărât, ca şi gingaşul ghiocel, să anunţe sosirea primăverii. Emoţii de bucurie… Părinţii l-au aşteptat nerăbdători. Era al 3-lea copil din cei 5 al lui Ioan şi Rafila Parasca şi al 2-lea băiat, care va duce mai departe numele tatălui.
S-a născut într-o familie de vechi băştinaşi ai fostei comune grănicereşti Borgo de Jos, din părinţi foarte harnici, buni creştini, foarte cumpătaţi, gospodari ordonaţi, cu un mod de viaţă disciplinat, ştiind să sporească, mereu, cu puterea minţii, puţina avuţie pentru că ştiau face de toate
Şi-au câştigat repede admiraţia şi respectul localnicilor.
Părinţii şi-au educat copiii în frică de Dumnezeu, în spiritul respectului faţă de muncă, faţă de cei din jur, cultivându-le profunde sentimente patriotice faţă de neam, dar şi de locurile natale ca urmaşi ai vestiţilor grăniceri din istorica aşezare binecuvântată de Dumnezeu, Borgo de Jos. Povara vieţii au dus-o cu demnitate chiar şi când au trăit drama morţii cele mai mici fetiţe, la doar 7 ani, durere care i-a marcat până la sfârşitul vieţii.
Cu această merinde, adevărată comoară dată de părinţi pentru tot restul vieţii, a plecat la şcoală copilul Vasile, cum îşi aminteşte în „Evocări în timp”, „în toamna anului 1920, mă înregimentam şi eu printre elevii clasei I ai acestei şcoli, alături de colegii mei”…. „cu o trăistuţă vârstată aşezată după gât, în care părinţii mei îmi pusese o tăbliţă de piatră, cu un creion de aceeaşi natură… căruia i se spunea plaivas – legat cu o sfoară de rama tăbliţei”, era sfătos, „glasul clopoţelului instalat într-un turnuleţ clopotniţă… era auzit din orice loc al satului”.
Primele două clase primare le face la Rusu Bârgăului, apoi, la îndemnul bunicilor din Joseni, clasa a III-a şi a IV-a le urmează la Prundu Bârgăului, având ca învăţători pe Simion Pahone şi Nicolae Someşan, care „îi pune pentru prima dată în mână o vioară şi deschide pentru micul Vasile o poartă fermecată către muzică. La aceasta contribuie şi intensa activitate corală şcolară, cu care dascălii se simt obligaţi să mulţumească sufletele părinţilor contribuabili. Deh, şcoala nu era gratis…”, „în clasa a V-a revine la şcoala din satul natal, iar învăţătorul îi sfătuieşte pe părinţi să-l dea la şcoală mai departe…”, ne spune fiica Miolica Oana Marinescu, în informaţiile puse la dispoziţie.
Eforturile materiale şi financiare ale părinţilor şi ale întregii familii începuse încă din clasa a III-a primară.
Mama, ambiţioasă, voia să-şi vadă copilul domn. Tata oscila… gândind că de acum bugetul familiei va scădea, dar aprobă de dragul băiatului.
Între anii 1925-1932 va urma cursurile Şcoalei normale de învăţători din Năsăud, unde culege învăţătură, dar şi experienţă… Profesorii de muzică îl apreciază, sporindu-i încrederea, dar şi orgoliul… o atenţionare în alegerea viitoarei profesii. Impresiile anilor năsăudeni sunt surprinse în versuri dedicate dascălilor şi colegilor săi.
După absolvirea Şcoalei normale începe o nouă etapă a vieţii sale: vise, speranţe. Bucurii, împliniri ce sporesc an de an, realizări ce se înscriu în cartea de vizită, îmbogăţind-o mereu şi asigurându-i statutul de personalitate marcantă a culturii muzicale bistriţene, judeţene şi desigur a localităţii Rusu Bârgăului.
Un popas drag din viaţa sa sunt amintirile legate de anul în care a fost numit învăţător la Şcoala din Josenii Bârgăului (1935-1936) de către directorul Traian Mazilu. Bucuria de a lucra cu copiii a fost mare, dar ideea înfiinţării unui cor sătesc pe 4 voci cu tinerii şi căsătoriţii, care ştiau să cânte, îi aduce plăcute satisfacţii. Munca la clasă devine o preocupare tot mai serioasă, dar acum avea ocazia de a-şi verifica o nouă calitate vocaţională pe lângă voce, instrument (vioara), aceea de dirijor.
Despre faima corului din Joseni a auzit şi Vlădica Nicolae Ivan, din Cluj, care a ţinut foarte mult să-l audă şi cu ocazia hramului Sf. Ilie a Bisericii din Piatra Fântânele, a fost invitat să cânte. Au fost lăudaţi şi daţi ca exemplu în toată episcopia. O satisfacţie veşnică.
Itinerarul devenirii sale a fost o ascensiune rapidă pentru că a ştiut ce vrea de la viaţă.
În toamna anului 1936 s-a înscris la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, „oraşul fără margini” – cum îl numeşte. Întâlnirea cu Bucureştiul i-a pus la încercare capacitatea de bârgăuan isteţ şi a învins.
Student conştiincios, este repede remarcat de profesorul I.D. Chirescu, în clasa căruia era şi după susţinerea unui examen devine bursier, din anul II.
Legat sufleteşte de meleagurile natale, se hotărăşte, în ultima vacanţă de student, să le revadă, dar bucuria a fost scurtă din cauza frământărilor politice. S-a întors la Bucureşti, continuându-şi pregătirea, afectând ore de studiu în bibliotecă, începuse se să lucreze la prelucrarea unor melodii populare pentru 4 voci, cor mixt, mergea de 2 ori pe săptămână la teatru şi de 2 ori la operă, completându-şi cunoştinţele muzicale şi artistice, pregătea un cor la Cercul studenţesc bănăţean etc.
Obţine Certificatul de absolvire al Conservatorului şi se înscrie la Seminarul pedagogic universitar Bucureşti, timp în care a fost numit profesor de muzică la Liceul Constantin Brâncoveanu. Susţine un examen pentru dirijor de orchestră militară şi este numit şef de muzică militară la Bat. 10 Vânători de Munte în Haţeg, chemat parcă de aleasa inimii, Maria Roh, o tânără frumoasă, cu ţinută aristocrată, elegantă şi inteligentă, care-i va deveni, în 1943, soţie. După câteva luni este trimis pe front cu fanfara, în Crimeea, de unde se întoarce şi va rămâne, până în anul 1945, la Heţeg, ca şef de muzică. Aici trăieşte, împreună cu soţia, o fericire unică – venirea pe lume a fiicei Miolica Oana. Stabiliţi la Bistriţa cu Bat. 15 V.M., tata îşi va duce fiica la locurile copilăriei sale, aşa cum va face şi cu nepoata, căreia îi depăna povestea Bârgăului, încât nepoata îl întreba: Uncule (bunicule) cine-i Bârgăul? Nepoata Mihaela îşi va aduce cu drag aminte de acele clipe.
Avea vocaţie de profesor, de intelectual, de artist, de familist şi de adevărat patriot. Era o persoană distinsă, foarte controlat şi atent în exprimare, în ce priveşte ţinuta vestimentară, alegerea prietenilor, în alegerea lecturii, era foarte ordonat şi meticulos.
Era un cuplu admirat şi apreciat de către intelectualii bistriţeni. Avea un zâmbet fermecător. Întors printre „ai săi” doreşte să ofere bistriţenilor din munca sa de dirijor şi compozitor, de aceea susţine concerte la Casa de Cultură, înfiinţează o orchestră simfonică pentru care scrie partituri muzicale originale, dar multe sunt şi creaţiile unor compozitori celebri care le dezvăluie conjudeţenilor săi.
Bine pregătit profesional, energic şi plin de iniţiative, înfiinţează o fanfară pe structura vechii formaţii muzicale a Garnizoanei Bistriţa, cu un repertoriu foarte bogat, pe care l-a dăruit iubitorilor de muzică în Parcul oraşului sau unde se organizau concerte.
Acordurile răsunătoare ale orchestrei dirijate de profesorul Vasile Parasca îi chema la o nouă bună dispoziţie publică savurată cu plăcere, fiind aşteptată de multă vreme. Gazetele publicau, prietenii îl felicitau, familia, venită de la ţară, îl admira, câştiga tot mai multă lume şi loc în inimile celor ce-l ascultau, societatea îi făcea tot mai mult loc în mijlocul ei.
Grupurile de oameni staţionau atraşi de frumuseţea muzicii, a acordurilor perfecte străbătute de fiorii emoţiei, împărtăşindu-se din bucuria darului oferit.
După trecerea în rezervă şi-a ocupat locul la catedra de muzică a Liceului Alexandru Odobescu Bistriţa. A rămas profesor de muzică până la pensionare, lucrând la mai multe şcoli, la care a înfiinţat coruri, participând la diferite concursuri, obţinând premii, ca şi pentru unele lucrări muzicale înscrise în concursuri.
Este o prezenţă vie în viaţa muzicală a judeţului, acumulând multe satisfacţii, atât pentru munca la clasă, cât şi pentru acţiunile şi activităţile organizate la nivel judeţean sau naţional, fiind răsplătit cu premii, diplome şi multe aprecieri.
Evocarea memoriei, aici, cuprinde doar crâmpeie spicuite dintr-o muncă foarte bogată lăsată moştenire celor ce vor să o cunoască şi s-o aprecieze şi chiar s-o folosească.
Zăbovind puţin asupra muncii sale, nu pentru a o inventaria, ci doar a o aminti global… aproximativ, menţionăm: „Manualul practic de armonie”, rod al solidelor cunoştinţe dobândite în facultate; „La poalele nucului” – 1972; „Zor, zor…” – 1975, carte de cântece pentru copii dedicată nepoatei Mihaela; „Te slăvim pământ străbun” - 1979, titluri ce însumează o parte din eforturile sale, pentru că mai sunt foarte multe lucrări cuprinse în titlurile „Hori bârgăuane”, coruri mixte pe 4 sau 2 voci; Partituri muzicale pentru coruri şcolare pe 4 sau 2 voci; Partituri muzicale pentru corurile căminelor culturale pe 4-2 voci; Partituri muzicale pentru fanfară pentru toate instrumentele; Muzică instrumentală; creaţii populare şi melodii populare prelucrate etc.
Pentru vasta sa activitate de specialitate, dar şi pentru preocupările literare: versuri, proză, în care a imortalizat frumuseţile peisajului comunei – idei adunate în titlurile „Împrejurimile satului din depărtări”, „Tainele râului Bistriţa” etc. În anul 2003, la împlinirea a 175 de ani de la înfiinţarea şcolii din Rus, prin Organizaţia Drepturile Omului, i s-a acordat, alături de alte personalităţi ale comunităţii, „Diploma de onoare pentru activitatea în domeniul culturii şi educaţiei”, iar acum, propun Consiliului local al Primăriei Josenii Bârgăului să ia act despre contribuţia desfăşurată de profesorul, compozitorul şi dirijorul Vasile I. Parasca, să fie propus a i se acorda Diploma de Cetăţean de Onoare al comunei Josenii Bârgăului, măcar acum, la împlinirea celor 100 de ani de la naşterea sa şi aşezat între oamenii care alcătuiesc elita culturii locale, judeţene şi chiar naţionale.
A venit pe lume într-o primăvară, acum 100 de ani, şi pleacă tot într-o primăvară, la o vârstă biblică, în luna aprilie, 1988, la cei 75 de ani, când încă nu-şi împlinise visele şi nu-şi încheiase activitatea muzicală, ce devenise o pasiune.
La acest ceas de aducere aminte, am aşternut pe hârtie câteva modeste rânduri, în semn de admiraţie şi apreciere, de recunoştinţă şi respect, ca o datorie morală faţă de profesorul, compozitorul şi dirijorul Vasile Parasca, fiu al comunităţii Rusu Bârgăului.
prof. Rafila Mureşan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5