Produsele cosmetice –sub lupa OJPC B-N

Amenzi în valoare de 7000 lei, aplicate de inspectorii de la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bistriţa-Năsăud, comercianţilor de produse cosmetice din judeţ.

OJPC B-N a efectuat recent un control tematic privind respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor cosmetice, în timpul căruia au fost verificaţi 22 de operatori economici, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural, din care 5 distribuitori şi 17 vânzători.

„Ca urmare a controalelor efectuate s-au încheiat 14 procese verbale de constatare contravenţie. Din cele 14 documente de control cu sancţiuni, 5 au fost cu amenzi contravenţionale, în valoare totală de 7.000 lei şi 9 cu avertisment. Au fost controlate produse cosmetice în valoare totală de aproape 18.000 lei, din care abateri de peste 1.200 lei”, ne-a comunicat Lorica Şut, inspector şef adjunct OJPC B-N.

Principalele abateri vizau lipsa denumirii şi a adresei importatorului pe ambalajul cosmeticelor sau pe eticheta ataşată, precum şi neinscripţionarea conţinutului nominal în momentul ambalării produsului sau a termenului de valabilitate. Pe de alta parte, s-a constatat ca o parte dintre produsele cosmetice erau expirate.

„Controalele efectuate nu au evidenţiat elemente care să conducă la comercializarea de produse contrafăcute. A fost identificat un singur operator economic dotat cu cilindru gradat i ambalaje individuale pentru dozarea produsului, apă de toaletă”, ne-a precizat Lorica Şut.

Pentru abaterile de la prevederile legislaţiei protecţiei consumatorilor s-a hotărât, pe lângă amenzi, oprirea temporară de la comercializare a produselor cosmetice cu deficienţe de informare etichetare, în valoare totală de aproape 1.200 lei şi oprirea definitivă de la comercializare a unor cosmetice cu valabilitate depăşită, în valoare totală de aproape 100 lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5