Priveşte, Doamne, spre un suflet inocent şi pur!

De câte ori citesc ceea ce consemnează fiul meu despre Ioana mi se rupe sufletul, mă doare tot corpul, lacrimile îmi ard obrajii...Îmi vine să strig, să strig, până îmi pierd vocea, până când nepoţica mea va scapa de suferinţă, de chinurile acestei boli nemiloase, până când va reveni din nou fetiţa veselă şi zburdalnică cum era înainte de a se îmbolnăvi.
Mă dărâmă suferinţa Ioanei şi a părinţilor ei.
Doamne! Nici duşmanii şi nici prietenii să nu treacă prin ce trece familia noastră!
Oricât ai fi de milos, oricâtă compasiune ai avea pentru cineva, nu poţi, nu ai cum să-ţi imaginezi cât de devastatoare este suferinţa unui suflet inocent şi pur, cât de neputincioşi suntem noi adulţi care-i suntem alături şi nu avem puterea de ai alina suferinţa.
Nu îndrăznesc să pun nici o întrebare ci doar privesc cu încredere spre CER şi mă rog. Ştiu că sunt multe persoane cu suflete bune care se roagă pentru minunea noastră de fetiţă, ştiu că multe persoane au făcut donaţii pentru ca Ioana să poată fii tratată la Institulul de Cancerologie din Franţa şi mai ştiu că vom avea mereu alături oameni cărora le pasă de Ioana, de viaţa ei, de dorinţa ei de a trăi.
Ţintuită în pat, conectată la aparate pentru a i se face chimioterapie, fără poftă de mâncare, supusă în permanenţă la tot felul de operaţii dureroase, fetiţa noastră este o luptătoare.
Când termină cura de citostatice, doreşte să vadă porumbeii, să asculte un cântecel care-i place, să se joace ca orice copil de vârsta sa, să se bucure ori de câte ori reuşeşte să facă ea singură ceva.
Doamne, priveşte spre minunea noastă de fetiţă şi dă-i putere să lupte ca să învingă boala, suferinţa, chinurile!
Redă-i Doamne sănătatea, copilăria, fericirea unui suflet inocent şi pur!
Doamne! Priveşte spre copiii mei şi dă-le putere şi forţă să treacă peste această dramă!
Noi te vom slăvi de-a pururi, spunând tuturor minunea ce ai făcut pentru noi!
Dragi prieteni!
Iată ce a consemnat fiul meu Doru, tatăl Ioanei, acum câteva zile, despre starea Ioanei, despre ceea ce trăiesc ei alături de fetiţa lor.

AM PUTUT!

Aşteptăm debutul celei de a treia cure de chimioterapie cu emoţii legate de faptul că această are altă schema medicamentoasă, diferită de primele două. Am fost stresaţi de faptul că firul de sutura care menţine cateterul pe piele s-a desprins din nou, lucru care poate pune probleme de securitate a administrarii perfuziilor, însă, la fel ca şi în urmă cu o luna, doctorii l-au refixat(cusut) cu profesionalism. De dată asta a fost chiar mai uşor pentru Ioana pentru că i-au administrat 2 anestezice, nu doar unul ca luna trecută(atunci a durut-o destul de mult dar a fost foarte curajoasă).

Acum aşteptăm în Spitalul de Zi să primim rezultatele analizelor de sânge pentru a se fixa dată internării-stabilită pentru azi, aşa cum a fost stabilită în ultima săptămână pentru aproape fiecare zi, intervenind tot atâtea motive de amânare.
Doctorii sunt extrem de calculaţi, verifică dosarul medical de fiecare dată, ne explică de ce este necesară amânarea demarării curei a treia, pe scurt, fac totul ca la carte. La început m-a surprins că fiecare medic părea să o cunoască pe Ioana şi detalii despre boala ei şi nu înţelegeam cum este posibil: între timp am aflat că toate cazurile se analizează în colective de medici, toţi medicii care au interacţionat cu noi fiind în măsură să ia decizia medicală corectă. Acum minunea noastră de fetiţă a adormit şi e mai bine aşa pentru că începuse să treacă efectul anestezicelor şi o durea cusătura.
Ioana îşi doreşte să meargă acasă, s-a săturat de spital, însă nu avem permisiunea de a face acest lucru, medicii fiind extrem de stricţi în privinţa deplasărilor în locuri publice.

Analizele arată o nouă amânare, vom reveni la Casa Părinţilor Mc Donald pentru alte două zile, internarea fiind fixată pentru luni, dacă nu apare altceva. La fiecare ieşire din spital ni se reamintesc lucrurile care trebuie urmărite strict, le-am învăţat pe de rost dar le ascultăm de fiecare dată şi întrebăm mereu ce putem face noi, însă răspunsul e acelaşi: să aşteptăm. Analizele trebuie să releve nişte intervale optime, altfel complicaţiile potenţiale pot fi serioase.

Dincolo de cele aproape opt ore zilnic petrecute la Spitalul de Zi(fie pentru analize de sânge, fie pentru administrare de medicamente, fie pentru transfuzii de componente sangvine) Ioana mai are timp să se joace şi, foarte important, să crească! A început să ia în greutate (circa 300 de grame) şi a crescut exploziv în înalţime(6 centimetri)!
Am fost foarte bucuroşi să constatăm asta pentru că, dacă se constata scăderi de greutate, aici se instalează imediat sonde gastrice(un fir care iese pe nas) prin care se pompeaza un fel de piure în scopul evitării subalimentaţiei.

Ioanei îi repugnă ideea unei astfel de sonde, la fel şi nouă, de asta facem tot ce putem pentru a evita complicaţiile asociate chimioterapiei, în special inflamarea esofagului.
Am revenit la spital, e luni şi internarea se vă face într-o altă secţie, nu în cea sterilă, semn că lucrurile merg bine. Ioana aşteaptă analizele de sânge şi, între timp, se joacă pe holuri unde îi pune pe clovni să repete un cântecel care îi place ei. Azi sunt însă alţi clovni care nu ştiu cantecelul cu fluturaşul dar, surpriză!, ştiu Alunelul! În româneşte! Ioana a fost foarte încântată, i-a aplaudat aşa că au făcut un bis cu coregrafie.
Avem inimile strânse pentru că ştim că medicaţia este foarte puternică şi cu o grămadă de efecte secundare.
Ioana este foarte puternică şi ambiţioasă, ne uimeşte mereu: azi ne-a arătat cum sare într-un picior, altfel decât la şotron. Suntem atât de încântaţi la fiecare progres dar cred ca cel mai frumos moment al ultimii săptămâni a fost atunci când Ioana a cerut cheia de la cameră, ne-a spus să aşteptăm, a băgat cheia în broască şi a strigat din toate puterile:AM PUTUT!