Primele contracte de finanţare pentru spitale, prin PNRR, s-ar putea semna în acest an. Preşedintele Moldovan: Bistriţa-Năsăud are cel mai matur proiect din România

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că primele contracte de finanţare pentru infrastructura spitalicească, cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ar putea fi semnate în acest an. Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a depus proiectul „Extindere pavilion spital prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă şi cea propusă”, estimat la 50 milioane euro.

         „Există un proiect de hotărâre a Guvernul României privind adoptarea criteriilor de eligibilitate. Avem la dispoziţie o listă de 49 de obiective de investiţii pe care am găsit-o la Ministerul Sănătăţii. Din această listă noi trebuie să alegem minim 25 în limita unui buget de 1,7 miliarde euro, fără TVA. Investiţiile vor fi alese pe baza unor criterii obiective, unele dintre ele care sunt impuse de acordul semnat de Guvernul României pentru finanţare prin PNRR, iar altele, criterii obiective care să ţină de departajarea unui punctaj, şi, nu în ultimul rând să permiztă o distribuţie cât mai echilibrată la nivelul întregii ţări. Din păcate, atunci când această listă de 49 de obiective de investiţii a fost făcută, 22 dintre judeţele din România lipsesc de pe această listă, nu au nici măcar un obiectiv de investiţii propus, cu toate că există studiu de fezabilitate sau chiar proiecte şi în alte judeţe decât cele care sunt pe listă.

Din fericire, Bistriţa va intra cu siguranţă în  procedura de evaluare şi probabil că, în funcţie de punctajul obţinut, ar putea fi una dintre instituţiile eligibile”, a declarat ministrul Rafila.

Preşedintele Consiliului Judeţean,  Emil Radu Moldovan, a declarat că  Bistriţa-Năsăud  are un proiect extrem de important pentru care depus documentaţia în vederea obţinerii finanţării prin PNRR.

„Noi avem un proiect foarte important, care este cel mai matur proiect din România, adică avem inclusiv autorizaţie de construcţie în faza finală, licitaţia terminată, avize, proiect tehnic terminat.  În plus, Consiliul Judeţean a făcut un credit de 5 milioane euro pentru a putea asigura eliberarea curţii şi mutarea unor utilităţi (…). Să sperăm că într-un termen rezonabil Guvernul va emite Hotârârea de Guvern. Eu sunt optimist că în acest an vom putea începe lucrările fizice pentru noua aripă a SJU Bistriţa unde vom avea Cardiologie intervenţională, Gatroenterologie intervenţională, ORL, Chirurgie plastică, Neurochirurgie, Dializă, plus alte patru noi săli de operaţie”, a explicat preşedintele Moldovan.

Noul pavilion va avea la subsol un depozit şi adăpost pentru protecţie civilă; la parter – Secţia de Hemodializă şi o parcare robotizată cu 90 de locuri; la etajul I – Secţia ORL (25 paturi şi Structura de spitalizări de zi); la etajul II – Secţia Cardiologie (55 paturi, din care 10 paturi pentru USTACC (Unitatea de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici); Secţia hibrid AngioCT pentru cardiologie intervenţională şi Compartiment Oftalmologie (15 paturi plus 10 paturi spitalizare de zi); la etajul III – Bloc Operator şi secţii spitalizare, patru săli de operaţie (Neurochirurgie, Gastroenterologie intervenţională, Chirurgie plastică şi Oftalmologie), Compartiment Neurochirurgie (15 paturi) şi Compartiment Chirurgie plastică (10 paturi); la etajul IV- secţii de spitalizare pentru Compartimentul de Gastroenterologie (20 de paturi) şi Secţia Neurologie cu 55 paturi, din care 10 paturi pentru unitatea cu accidente vasculare cerebrale.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5