Primăvara se numără olimpicii la Colegiul Național “Petru Rareș” Beclean

După Iulia Toth, prima elevă de la Colegiul National “Petru Rareș” Beclean calificată în acest an școlar la o etapă națională a olimpiadelor, în speță, cea de lingvistică (prof. Nelia Nicula), a venit rândul fizicienilor de la aceeași instituție educativa să se remarce în peisajul competițiilor de anvergură din învățământ. Și tocmai au făcut-o: Cătălin Bugnar este discipolul, Nicolae Corcea este profesorul, și ambii au format sâmbătă echipa câștigătoare la întrecerea județeană a rezolvării problemelor de fizică, obținând astfel calificarea la etapa superioară a concursului. “Noi, profesorii, trebuie să fim conștienți că putem face diferența în viața elevilor noștri. Rolul nostru, al profesorilor, în viața elevilor este mult mai mare decât ni-l imaginăm. Prin atitudinea noastră, cu dăruire și pricepere, îi putem ajuta să devină învingători. Pentru elevi cred că este un privilegiu să aibă un asemenea profesor de fizică. Așteptăm rezultate de la etapa națională!”, a scris, pe Facebook, directorul Colegiului, Cristian Nicula.
Școala pe care acesta o coordonează este implicată în ample și inedite proiecte administrative și educative: campusul aflat în fază finală, pe de o parte, e pe cale să transforme instituția într-una dintre cele mai moderne centre de învățământ preuniversitar din țară, iar pe de altă parte, cursurile de limba chineză predate de profesorul Stone Shi în afara planului cadru din învățământul românesc și pe cheltuiala statului de proveniență sunt o premieră pentru orașul Beclean și pentru oamenii lui. Prezență pitorească pe meleaguri someșene, cadrul didactic de la Universitatea Shenzhen, una dintre cele mai mari ale lumii (40.000 de studenți), îi învață pe tinerii noștri dialectul mandarin, cel care stă la baza limbii literare moderne și are 836 de milioane de vorbitori, graiul din Beijing fiind promovat de guvern pe întregul teritoriu al Chinei, ca și în Taiwan și Singapore.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5