Primarul comunei Feldru – Grigore Ţiolan – la ceas aniversar

Rep.: - Cum se simte omul Grigore Ţiolan în scaunul de primar la un an de la alegeri?
Grigore Ţiolan: - Chiar astăzi se împlineşte un an de când am câştigat alegerile în comuna Feldru, un an în care am început să iau pulsul şi să cunosc mai bine administraţia publică locală.
Rep.: - Cum se simte primarul la cei 55 de ani?
G.Ţ.: - În primul rând sunt sănătos, sănătate pe care le-o doresc tuturor locuitorilor comunei, cei care vor de la mine cât mai multe, bineînţeles după bugetul pe care-l avem la dispoziţie. Aici putem aminti finalizarea lucrărilor la baza sportivă, vom începe lucrările la canalizare în comună, însumând 4,8 km de canalizare, 2 km de extindere de reţea alimentare cu apă plus staţia de epurare pentru cei aproximativ 7.000 locuitori ai comunei. Un alt proiect prioritar este realizarea drumurilor forestiere şi asfaltarea lor din fonduri europene pe Măsura 125B. S-au depus două proiecte prin GAL Ţara Năsăudului, care se află în faza de aprobare la Satu Mare, constând în realizarea centrului after-school (şcoala după şcoală) prin care se va realiza reabilitarea clădirii Căminului Cultural şi vom construi un mini teren de sport cu gazon sintetic în satul Nepos.
Am început lucrările de reabilitare la Dispensarul uman din Feldru, bani proveniţi din bugetul local, cât şi din sponsorizări, mai ales în ceea ce priveşte manopera lucrărilor.
Rep.: - Se apropie „Zilele Feldrului”. Ce ne puteţi spune despre această sărbătoare?
G.Ţ.: - la final anunţ pe toţi iubitorii melosului popular că în data de 24 iunie se va desfăşura un bogat şi frumos program artistic cu ocazia „Zilelor Feldrului”, cu participarea mai multor ansambluri din judeţ, cât şi participarea unor cunoscuţi artişti de muzică populară, printre care Dinu Iancu Sălăgeanu, Ana Ilca Mureşan, Ionela Moruţan şi alţii. Cu această ocazie vă aşteptăm cu drag la „Zilele Feldrului”.

Comentarii

11/06/13 14:46

A MAI TRECUT UN AN...

"A mai trecut un an din viaţa mea... Şi, privind în urmă, încerc să fac o retrospectivă pentru a vedea ce a însemnat acest an pentru mine, ce a adus bun, ce a adus rău, cum m-a schimbat…
Oare am fost omul care mi-am propus să fiu? Oare am evoluat? Oare mi-am împlinit măcar o parte din vise? Oare am trăit frumos?

Sunt eu, faţă în faţă cu mine. Sincer. Şi mă întreb dacă acest an care a trecut, mi-a adus mai multă maturitate, mai multă înţelepciune, mai multă răbdare, mai multă bunătate…
Mi-am respectat, oare, toate promisiunile faţă de alţii şi faţă de mine? M-am respectat pe mine? Am reuşit să însemn ceva bun în viaţa celor din jurul meu, aşa cum mi-am dorit? Am făcut suficiente bucurii oamenilor din viaţa mea?
Ce am câştigat şi ce am pierdut? Câte dorinţe şi câte sentimente mi-am reprimat?
Ce oameni au intrat în viaţa mea şi cine a plecat? Iar cei care au plecat, de ce au ales aşa? Am făcut ceva ca să-i opresc? Iar cei care fac parte din viaţa mea ce prioritate au? Chiar merită acea prioritate?

Privind în urmă n-aş putea să nu am regrete. Am. Pentru că nu am învăţat atât cât trebuia. Pentru că am vorbit mai mult decât am ascultat, am primit mai mult decât am dăruit, am greşit mai mult decât am iertat, am judecat mai mult decât am cunoscut, am reproşat mai mult decât am înţeles, m-am îndepărtat mai mult decât m-am apropiat şi, poate că am rănit mai mult decât am mângâiat...
Nu am îmbrăţişat destul, nu am iubit destul, nu am căutat şi mai mult apropierea de oameni, nu am avut destulă răbdare, nu am acordat destulă credibilitate şi nici destule şanse… Poate că nu m-am purtat mereu echitabil…

Bucurii? Da! Am avut un an plin de momente care mi-au tăiat respiraţia, care m-au făcut să tremur de emoţie, care mi-au dat aripi, care m-au făcut să plâng de fericire şi care m-au hrănit în clipele în care simţeam că nu aveam nimic.

Oameni? Mulţi! Am ales cu sufletul şi m-am trezit cu el plin, locuit de persoane minunate!
Iubire? Da! Sub toate formele ei! Iubire pentru Dumnezeu, pentru părinţi, pentru jumătatea mea,pentru copiii mei, pentru prieteni, pentru colegi şi pentru mulţi necunoscuţi care mi-au devenit prieteni în universul virtual.

Am râs, am plâns, am trecut prin stări sufleteşti extreme. Am avut şi momente în care m-am torturat cu gânduri contrare şi m-am încăpăţânat să caut răspunsuri la întrebări fără rost. Am avut momente în care am vrut să renunţ, în care ecourile celor determinaţi să îmi pună piedici mi-au acoperit gândurile…
Pentru tot ce nu am reușit, azi, mă voi ierta... pentru că știu că există un timp pentru toate.
A fost un an bun. Realizări şi eşecuri. Vise împlinite, dar și vise abandonate. Un an plin cu de toate. Un an frumos. Sunt aceiaşi, poate puţin mai matură, mai înţeleaptă, mai îngăduitoare, dar mult mai puternică, mai încrezătoare, mai liberă și mai dornică să dăruiesc şi să iubesc!"

LA MULŢI ANI GRIGORE, ATÂT tIE CÂT ŞI TUTUROR CARE TE ÎNCONJOARĂ!

DUMNEZEU SĂ VĂ AIBĂ ÎN GRIJĂ!

11/06/13 15:36
asociatia Vararea

cerem Primariei Feldru ca banii proveniti din vanzarea padurilor satului Nepos sa fie folositi in satul Nepos in realizarea urmatoarelor necesitati:intocmirea proiectului pentru canalizare in satul Nepos pentru ca ne sufocam din cauza mizeriei din santuri,repararea scolilor din Nepos a caror acoperis este putred si se darama peste elevi,incalzire centrala in scoli,asfaltarea drumului de pe valea Carelor,ridicarea unei sali de sport pentru tinerii din satul Nepos,introducerea curentului electric pentru locuitorii de pe Sunatoarea si de la Canton,pod in Starci,parc nou din elemente metalice in centrul satului.Acestea sunt necesitatile pe care administratia comunei Feldru trebuie sa le realizeze in urmatorii trei ani.Vrem sa vedem fapte,nu promisiuni desarte facute in campanii electorale.''salve parva romuli nepos''.

12/06/13 19:18
vasi

mai sa fie... CE DE PRETENII?!?nu vreti cumva ca totul sa se termine in 30 de zile???ori poate e nevoie ca primarul si cu vicele sa mature in ocoalele oamenilor,sa le curete santurile si sa faca ,,totul'' ca pe copiii pocaitilor sa i treaca clasa la scoala chiar daca nu au frecventat o .halal... asociatia vararea???n am auzit!!!poate are bani asociatia sa faca sisteme de canalizare in sat,sa ,sa ,sa faca pavaje in centrul metropolei nepos,sa asfalteze valea carelor!!!sa sponsorizeze carti cu eroi martiri...D'astea!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5