Primari de cinci stele la Salva şi Monor

Edilii comunelor Salva şi Monor, Gheorghe Onul şi Ioan Cira, au primit din partea Asociaţiei Comunelor din România (ACOR) placheta „Primar de cinci stele“.
Distincţia a fost acordată în cadrul sesiunii ordinare a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România, ce a avut loc zilele trecute, la Bucureşti.
Aflat la al 5-lea mandat, Gheorghe Onul, primarul comunei Salva a fost premiat pentru meritele deosebite şi munca depusă în cele cinci mandate cu titlul de „Primar de cinci stele”.
„Le mulţumesc în primul rând cetăţenilor comunei pentru că au fost şi sunt alături de mine. Apoi, colegilor din primărie, legislativului local şi tuturor celorlalte instituţii pentru sprijinul acordat în toţi aceşti ani. Am reuşit să implementăm o serie de proiecte de modernizare a comunei şi vom continua tot aşa pentru îmbunătăţirea socio-economică a consătenilor mei”, ne-a declarat primarul Gheorghe Onul.
Un alt primar de cinci stele al judeţului Bistriţa-Năsăud este Ioan Cira, edilul comunei Monor. Titlul a fost acordat în semn de apreciere pentru activitatea edilului în cei aproape 20 de ani de când conduce comuna.
,, Este o mândrie atât pentru mine, cât şi pentru judeţ, obţinerea acestei distincţii. O bucurie, pe care o datorez monorenilor, gledinarilor, colegilor din Primăria Monor, care au fost alături de mine în toate activităţile derulate. Dacă faci ceva pentru comunitate, oamenii te aleg. Continuitatea în funcţie, mai ales în cazul primarilor, contează foarte mult deoarece sunt multe proiecte care nu sunt finalizate în mandatul în care au fost lansate astfel că ideile edilului trebuie duse mai departe”, ne-a spus primarul Ioan Cira.
În perioada 15 – 18 februarie, a avut loc în București, cea de-a XVIII-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România (ACOR).
Tema evenimentului a fost ,,Abnegaţie, Altruism, Armonie şi Autoritate în Asociaţie -2015” şi a fost organizat sub înaltul patronaj al preşedintelui României, Klaus Iohannis.
La cea de-a XVIII-a sesiune ordinară a Adunării generale ACOR au participat 540 de primari, viceprimari și secretari de comune din ţară.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5