Prima stână europeana de pe Valea Ţibleşului

Sâmbătă, 12 noiembrie, au fost inaugurate primele două stâne la standarde europene în zona Spermezeu, singurele de acest gen de pe Valea Ilişiua şi printre primele din Bistriţa-Năsăud. La acest eveniment proprietarul celor două stâne - Teodor Moldovan a invitat reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, locale, crescători de oi din judeţ, precum şi numeroşi localnici doritori să copieze acest model de bune practici europene în oierit. Printre invitaţii lui Teodor Moldovan s-au numărat: directorul judeţean APIA - Emil Scurtu alături de directorii APIA de la Beclean şi Năsăud - Alexandru Sigartău şi Ştefan Cârcu. Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor Montani de Ovine a fost reprezentată chiar de preşedintele judeţean - Vasile Turculeţ alături de vicepreşedintele din Parva - Ioan Strugar. Printre cei care au admirat realizarea lui Teodor Moldovan s-au aflat primarul din Căianu Mic, Ioan Ţărmure, viceprimarul din Spermezeu Alexandru Deneş, consilieri locali de la Spermezeu şi Căian, medicul veterinar Vintilă Boca, profesorul Alexandru Pop iar slujba religioasă şi sfinţirea celor două stâne a fost realizată de către preoţii Simion Buta din Spermezeu şi Vasile Motocna din Hălmăşău.

Teodor Moldovan, proprietarul celor 2 stâne care este şi vicepreşedinte al Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor Montani de Ovine, sucursala Valea Ţiblesului, ne-a declarat ca cele 2 edificii sunt realizate după planuri aprobate la nivel european, execuţia lucrărilor şi materialele costând câteva sute de milioane de lei vechi. Cele 2 stâne sunt realizate cu scopul de a fi folosite permanent pe o perioadă îndelungată de acum înainte având fiecare trei încăperi distincte - una pentru prepararea laptelui şi realizarea caşului, una pentru depozitarea produselor finite de la stână şi o cameră pentru cazarea ciobanilor. Stânele europene dispun de apă potabilă prin realizarea unei aducţiuni de sute de metri de la un puţ forat pe unul din dealurile din apropiere.

Teodor Moldovan ne-a mai spus ca prin realizarea celor 2 stâne se va putea cere certificarea şi omologarea internaţională a produselor naturale - tradiţionale obţinute de oierii din zonă şi exportarea în cele din urmă a caşului şi a produselor din lapte de oaie obţinute de oierii de pe valea Ilişua - Spermezeu, pe lângă cele actuale - Lapte acru de oaie "Dealu Negru" şi brânză frământată de oaie "Dealu Negru" omologate de inginerul Vasile Turculeţ - preşedintele AJCMO BN.

Marius Chiuzan

Comentarii

23/04/15 20:37
xxx

bravo la domnul Moldovan ca ce a facut el nu este in multe zone din judet si din tara , bine ca banii nu au ajuns pe mana primarilor lacomi ca nu se facea nimica. bravo si tine-o tot asa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5