Prevenţia bună…trece primejdia rea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud a executat, în 2012, un număr de 1017 controale de prevenire, a declarat locotenent colonel dr. ing. Constantin Florea, la bilanţul instituţiei. Potrivit inspectorului şef al ISU BN, verificările au vizat 186 localităţi, 353 instituţii, 345 operatori economici;, 125 investiţii, patru construcţii hidrotehnice, trei obiective supuse controlului activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase şi o societate de proiectare.

„Comparativ cu anul 2011, numărul controalelor de prevenire a crescut cu 19%, creştere determinată în mare parte de acţiunea de verificare a clădirilor în care au fost amenajate secții de votare cu ocazia alegerilor locale, referendumului şi alegerilor parlamentare. Au fost constatate 4630 de deficienţe, soluţionate pe timpul controalelor 2071, au fost aplicate 449 sancţiuni din care 426 avertismente şi 23 amenzi contravenţionale în cuantum de 73.900 lei”, a explicat sursa citată.

Altfel, în anul 2012 au fost emise 90 de avize de securitate la incendiu, un aviz de protecţie civilă, respectiv 60 autorizaţii de securitate la incendiu.

Pentru că « paza bună trece primejdia rea », ISU BN a coordonat 1671 de activităţii de informare preventivă (cu 85% mai mult decât în anul 2011), şi anume 190 exerciţii de alarmare şi evacuare în situaţii de urgenţă, 19 exerciţii de alarmare publică cu implicarea comitetelor locale şi serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, dar şi aproape 1500 de de acţiuni de informare preventivă, în special în unităţile de învăţământ şi localităţi. În cadrul acestor activităţi s-au derulat campaniile de informare şi educare preventivă „ Vreau să fiu voluntar”, „FOC – Flăcările omoară copiii” şi „RISC- Renunţă, improvizaţiile sunt catastrofale” precum şi alte acţiuni destinate formării unei culturi preventive.

S-au desfăşurat activităţi specifice în unităţile şcolare cu 48 de cercuri tehnico- aplicative, în cadrul proiectelor „Prietenii Pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa”.
În luna iunie au fost organizate concursurile tehnico-aplicative cu elevii, câştigătorul fazei judeţene – echipa Şcolii gimnaziale „Grigore Herineanu” din Galaţii Bistriţei reprezentând judeţul nostru la faza naţională unde s-a clasat pe locul 7.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5