Preşedintele Radu Moldovan: Cel târziu în 2019 vom avea aproape 100 kilometri de drum judeţean modernizat. Finanţarea este asigurată integral!

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă că Drumul Judeţean 172 D, cunoscut drept Poarta Transilvaniei, are asigurată finanţarea integral, din fonduri guvernamentale şi europene, inclusiv pe tronsoane din zona de Câmpie  a acestui drum. Potrivit acestuia, lucrările ar urma să fie finalizate cel mai târziu în 2019.

         „E o întreagă echipă care a lucrat pentru aceste proiecte. Este un proiect scris de către Consiliul Judeţean şi sunt convins că undeva pe finalul anului viitor, cu ajutorul bunului Dumnezeu, cel târziu în 2019, vom avea aceşti 85,6 kilometri modernizaţi, plus 10 km între Strugureni şi Matei. Ne apropiem de 100 de kilometri de drum judeţean care va fi complet modernizat cu fonduri guvernamentale şi europene”, a declarat preşedintele Moldovan.

         Preşedintele Consiliului Judeţean a prezentat stadiul implementării proiectului Modernizarea DJ 172 D, pe Loturile 2,3 şi 4, finanţat din fonduri europene, dar şi situaţia de pe celelalte loturi, inclusiv tronsoane din zona de Câmpie, incluse tot în traseul drumului Poarta Transilvaniei.  

         Aşadar, tronsonul 1 din Lotul1 al DJ 172 D, din Mureşenii Bârgăului la Colibiţa, adică Drumul Blajului, a fost recepţionat în acest an. Pentru tronsonul 2 din Lotul 1 al DJ 172 D, respectiv de la intersecţia cu Drumul Blajului până la Miţa, preşedintele CJ va fi prezent luni, 18 decembrie, la Guvern, unde în prezenţa comisarului european Corina Creţu, va semna contractul de finanţare din fonduri europene. Investiţia este deja în faza de licitaţie a execuţiei.

         Pentru Loturile 2 (Colibiţa-Prundu Bârgăului- DN 17), 3 (DN 17-Josenii Bârgăului-Strâmba –Ilva Mică) şi  4  (Ilva Mică-Măgura Ilvei), Consiliul Judeţean beneficiază de o finanţare de 38 milioane euro, prin Programului Operaţional Regional 2014-2020. Lungimea totală a celor trei loturi este de 49,9 km. Proiectele tehnice au fost finalizate, fiind în verificare şi avizare la ADR Nord-Vest. „După ce vom primi avizarea pe proiectele tehnice, se poate da efectiv ordinul de începere a lucrărilor de execuţie”, a precizat preşedintele Radu Moldovan, menţionând că o serie de lucrări se pot efectua şi la temperaturi mai scăzute. Contractele au fost adjudecate, în urma unor proceduri de achiziţie publică care s-au întins pe parcursul a doi ani, de către asocieri de firme având ca lider pe Dimex 2000 Company SRL sau Autotehnorom.

„În momentul de faţă mai avem în procedura de achiziţie serviciile de audit financiar extern, unde ofertele s-au depus până în 28 noiembrie şi asistenţa tehnică, mai exact dirigintele de şantier, ofertele s-au depus până în 8 decembrie”, a explicat preşedintele Moldovan.  În context, preşedintele Consiliului Judeţean dar şi vicepreşedintele Ion Ţintean au mulţumit colegilor din aparatul de specialitate, administratorului public Florin Moldovan şi directorului executiv Alexandru Toniuc pentru promovarea şi implementarea acestui proiect.

         De asemenea, a fost semnat şi contractul de finanţare pentru Lotul 5 de pe DJ 172 D, de la Măgura Ilvei la Silhoasa, în valoare de 22 milioane euro, investiţia derulându-se prin etapa a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Şi în acest caz, ofertele depuse de firme sunt în evaluare.

         Drumul Poarta Transilvaniei mai cuprinde şi alte două tronsone din zona de Câmpie.  Este vorba despre DJ 172 A (lim. jud. Cluj – Strugureni) și DJ 172 E (Strugureni – (DJ 151) Lechinţa. „Am făcut cu resurse proprii cele două tronsoane, mai exact din intersecţie de la Herina – Lechinţa şi din Sărăţel până în Chiraleş, la intersecţia cu DJ 151. În 2 decembrie am semnat pentru tronsonul Matei – Strugureni, până în Chiochiş şi rămâne doar un tronson la care lucrăm la documentaţia tehnică, mai exact din Strugureni până la limită de judeţ Cluj, la Dealul Habadocului”, a mai precizat preşedintele Radu Moldovan.   

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5