Preşedintele Dorel Cosma a întâlnit Biroul Executiv I.G.F. în Franţa

Timp de o săptămână s-a desfăşurat la Metz – Franţa, Şedinţa Biroului Executiv al Uniunii Europene de folclor I.G.F., coordonată de preşedintele Dorel Cosma.
S-au discutat şi aprobat cererile de înscriere în I.G.F. a Federaţiilor de folclor din: Germania, Republica Moldova, Italia-2 şi Israel-2. Acceptul pentru Italia-2 s-a făcut la propunerea vicepreşedintelui I.G.F. Benito Ripoli care a susţinut noua federaţie. Cu privire la Israel-2 este vorba de revenirea Federaţiei condusă de Rina Lazar. Biroul I.G.F. a fost de acord cu reprimirea, cu condiţia de a achita în avans cotizaţia pentru doi ani (2012 şi 2013).
Pentru World Folk Starrs sunt înscrise Federaţiile din: Bulgaria, Cipru, Croaţia, România, Italia, Ucraina. Toţi membrii I.G.F. sunt invitaţi la această manifestare 21-23 septembrie 2012. În perioada 29 noiembrie – 3 decembrie 2012 se va desfăşura la Guimaraes – Portugalia Premiile Oscar pentru Folclor 2012. Toţi membrii I.G.F. sunt invitaţi la acest eveniment. Întâlnirea de la Metz a consemnat şi desfăşurarea simpozionului internaţional cu tema: „Etne jeune et folcloriste en 2012”. Moderatorul simpozionului a fost Nicholas Charlety, iar comunicări importante şi interesante s-au realizat de către reprezentanţii Franţei, Croaţiei, Bulgaria – Boris Bogdanov, România – Bianca Simionca, Spania – Antonio Vinos.
Preşedintele I.G.F. prof. dr. Dorel Cosma a făcut comunicări importante pentru I.G.F. şi a concluzionat simpozionul exprimând bucuria şi admiraţia pentru materialele consistente prezentate de tinerii referenţi. România a fost prezentă prin preşedintele Federaţiei Naţionale de Folclor Ioan Simionca şi vicepreşedintele Pahone Pop.
Un moment deosebit de emoţionant şi important a fost înmânarea drapelului I.G.F. conducerii confederaţiei franceze. Momentul s-a desfăşurat după noul ceremonial prin intonarea imnului Europei, apoi imnul Bulgariei (ţara care a predat drapelul) şi imnul Franţei (ţara care a preluat drapelul). Au urmat spectacole susţinute de ansamblurile din Franţa, Bulgaria, Croaţia, România.
S-au adus mulţumiri deosebite Confederaţiei de Folclor din Franţa, lui Nicholas Charlety şi echipei sale pentru buna organizare a manifestării.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5