Preşedintele CJ, prefectul, protopopii şi primarii oraşelor din judeţ, prezenţi la Bilanţul Arhiepiscopiei Clujului

La Centrul eparhial din Cluj-Napoca, sub preşedinţia IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei s-au desfăşurat lucrările anuale ale Adunării eparhiale, în care a fost analizată retrospectiv întreaga activitate a Arhiepiscopiei Clujului din anul 2012, sub aspect administrativ, economic, cultural şi misionar-social. Şedinţa Adunării a fost precedată de slujba Tedeumului oficiată în paraclisul Facultăţii de Teologie.
În faţa problemelor pe care le întâmpină familia şi tineretul, preoţilor din Arhiepiscopia Clujului li s-a impus o implicare mai mare în educaţia morală şi în catehizare. Au fost deschise şantierele la trei Centre pentru tineret la Sângoerz Băi, Câmpeneşti şi Săcuieu, iar în sprijinul tinerilor studioşi, dar fără posibilităţi financiare Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” a oferit 34 de burse elevilor de liceu, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, în valoare totală de 77.700 de lei, la care se adaugă şi bursele în valoare de 60.000 de lei, acordate de Arhiepiscopie. Arhiepiscopia Clujului, prin sectorul Misionar-social, condus de Episcopul Vicar Vasile Someşanul are în derulare 25 de proiecte şi programe sociale, de care au beneficiat anul trecut peste 10.000 de persoane. În 2012 au fost acordate ajutoare financiare în valoare totală de 448.570 lei: din „Fondul Filantropia”, suma 105.720 lei (în special persoanelor cu nevoi medicale); din proiectul „Cutia Milei pentru săraci” suma de 171.223 lei şi suma de 171.627 lei, rezultată din colecte în alimente, bani şi medicamente Din această primăvară Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” va oferi îngrijire şi sprijin bolnavilor oncologici.
La acestea se adaugă şi sumele din Fondul Central Misionar şi Fondul de întrajutorare pastorală, în valoare de 343.370 de lei, din care au fost ajutati preoţii lipsiţi de posibilităţi materiale.
În anul 2012, în Arhiepiscopia Clujului erau în construcţie sau reparaţii, 100 de biserici şi edificii bisericeşti, în diferite stadii - de la fundaţie până la pictură, şi au fost sfinţite şi resfintite 23 de biserici. Suma totală a lucrărilor derulate anul trecut a fost de 12.657.531 de lei.
Printre proiectele din acest an ale Arhiepiscopiei se numără: inaugurarea clădirii Campusului Teologic ”Nicolae Ivan”, continuarea lucrărilor la mozaicul din Catedrală, deschiderea atelierului de lumânări, demararea lucrărilor la Centrul Misionar Social ”Sfântul Apostol Andrei” din Cluj-Napoca şi continuarea lucrărilor la Centrele de Tineret începute anul trecut.
Conform Statutului de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea eparhială este organul deliberativ pentru toate chestiunile administrative, economice, culturale, social-caritative şi misionare ale Eparhiei. Aceasta se compune din reprezentanţi ai clerului şi credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, aleşi pe termen de 4 ani, numărul total al membrilor fiind de 30. Din judeţul nostru fac parte în Adunarea eparhială preoţii Liviu Şugar, Ioan Irimieş, Dumitru Sidor, Teodor Petrican şi credincioşii Viorel Timiş, Vasile Petra, Gavril Chiş, Porfirie Vasiluţ, Ioan Oltean, Liviu Rusu, Viorel Andrees, Gavrilă Săsărman.
Ca invitaţi au fost prezenţi la întâlnire preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, prefectul Ioan Ţintean, primarii din Bistriţa-Teodor Creţu, Beclean-Nicu Moldovan, Sângeorz Băi-Roland Venig, protopopii Alexandru Vidican-Bistriţa, Ioan Dâmbu-Năsăud, Doru Zimveliu-Beclean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5